PORTRET/ Orădeanul Gabor Barna a lăsat televiziunea pentru echilibru prin sport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădeanul practică „sportul casei” practicat în China, tai-chi-ul, care l-a ajutat să se mai nască odată, din punct de vedere spiritual.

PROFIL
Născut. 7 iulie 1979 la Oradea
Studii. Liceul Ady Endre din Oradea, studii la Academia de Arte Marţiale din Szeged din Ungaria
Familie. căsătorit

Gabi este un om liniştit şi spune că echilibrul îi vine şi de la practicarea tai-chi-ului, exerciţiu dedicat minţii şi trupului, şi de la optimismul său înnăscut.
Acum nu se vede făcând altceva chiar dacă de la primul contact cu tai-chi-ul şi până la a-l practica au trecut aproape 25 de ani. Îşi aminteşte că la vârsta de nouă ani a văzut un documentar despre China unde oamenii făceu un exerciţiu în parc şi că de atunci şi-a dorit să-l încerce.
Între timp, a dezvoltat o pasiune pentru filmat, aşa că nu a stat mult pe gânduri şi, la începutul anilor ’90, şi-a achiziţionat o cameră Sony Hi8. Pasiunea pentru filmare a rămas chiar dacă periplul său ca şi cameraman în televiziunile locale a luat sfârşit. A lucrat ca şi operator la posturile locale TVS şi Antena 1 Oradea, iar mai apoi la studio Lotus. Viaţa i s-a schimbat după 2001, când a descoperit tai-chi-ul.  Spune că experienţa de televiziune nu a fost tot timpul plăcută.
„Ştiu că undeva prin 2001 eram cameraman la Antena 1 şi a trebuit să facem o ştire cu o familie mai în vârstă care a decedat din cauză că nu a avut cu ce să se încălzească. A fost un moment în care mi-am spus că viaţa trebuie să reprezinte mai mult decât să munceşti pentru a trăi şi apoi să mori”, îşi aminteşte Gabi, afectat şi astăzi de întâmplare. În acelaşi an îl întâlneşte pe maestrul Toth Zoltan cel care îi deschide calea spre wu tai-chi chuan, care avea să îi schimbe radical viaţa. După o perioadă a devenit la rândul său instructor, iar acum are o şcoală de tai chi chuan, stilul wu, chiar în Oradea, oraşul său natal.
În căutarea echilibrului
Tai chi-ul este cel care i-a adus echilibrul. Nu i-a fost uşor să-şi practice sportul sufletului, a fost descurajat de cei din jur, chiar şi de soţia sa, care a ameninţat că-l va părăsi. Cum este un maestru al autocontrolului, a reuşit să treacă peste toate, ba mai mult, şi-a dezvoltat pasiunea. A descoperit masajul tradiţional chinezesc şi pe cel din wu tai chi chuan. „Masajul stimulează energia vitală şi îi ajută pe cei cu probleme de sănătate cum ar fi cele cardiace, de circulaţie, respiratorii, diferite dureri sau probleme cu coloana vertebrală”, spune Gabor Barna.
Masajele se fac după aşa numita hartă energetică a organismului, iar maseurul poate să spună care sunt afecţiunile de care suferă pacientul. „Exerciţiile de tai chi şi masajul asigură circulaţia chi-ului (energia vitală – n.r.) în canale şi meridiane şi asigură o viaţă sănătoasă”, conchide Gabi.

Întrebări şi răspunsuri

Ce trebuie să ştie un amator de tai chi?
Principiul de bază tai chi este simplu grija faţă de sine şi de sănătate este prioritatea numărul unu şi apoi faţă de ceilalţi. Cu o mică atenţie faţă de cei din jur poţi să îi ajuţi foarte mult şi mai contează şi optimismul fiecăruia.

Care a fost cea mai mare provocare?
Am tratat o doamnă care suferea de scleroză multiplă, dar cea mai mare problemă a ei era că din punct de vedere psihic era dărâmată. Totuşi am reuşit, după un timp, să o ajut să renunţe la negativism, iar după aproape nouă luni nu a mai fost nevoită să meargă la spital decât pentru controalele periodice.

Ce-i place
Gabi spune că pe lângă sport, masaj şi filmat cea mai mare pasiune a sa este jazz-ul, indiferent că e vorba de cel clasic sau modern. Are o colecţie personală de CD-uri cu acest gen muzical. Pe deasupra îi place mult să citească pentru documentare despre ceeea ce practică.

Ce nu-i place
Orădeanul spune că detestă oamenii leneşi, indiferenţi faţă de sănătatea lor şi care nu cred în ceea ce fac. Nu-i plac nici tinerii care nu au grijă de propria lor persoană şi se neglijează psihic şi fizic.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite