Vaticanul a propus beatificarea unui episcop mort în temniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prelatul Bogdánffy Szilárd va fi un sfânt în calendarul creştin al cultului romano-catolic. La peste 800 de ani de la sanctificarea regelui Ladislau al Ungariei, Oradea intră din nou în istoria civilizaţiei religioase.

Orădeanul Bogdánffy Szilárd (1911 – 1953) va fi beatificat, ca urmare a faptului că Papa Benedict al XVI-lea a aprobat decretul de recunoaştere a martiriului episcopului romano-catolic de Oradea. Böcskei László, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Oradea, s-a întors recent de la Roma, unde a mulţumit Vaticanului pentru aprobarea beatificării. Evenimentul va avea loc la catedrala episcopală romano-catolică din Oradea, în luna octombrie, dar pregătirile sunt deja în derulare. 

„Papa Benedict al XVI-lea a subliniat faptul că, prin beatificarea episcopului martir de Oradea, nu numai dieceza locală, ci şi întreaga Biserică primeşte un nou mijlocitor şi un exemplu de fidelitate faţă de Biserica lui Cristos şi urmaşul Sfântului Petru”, precizează Vakon Zsolt, secretar al Episcopiei Romano Catolice.

Primatul Ungariei

Papa Benedict al XVI-lea nu va veni la Oradea. În schimb, Arhiepiscopul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru cauzele sfinţilor, va prezenta decretul de beatificare, cu încredinţarea Sfântului Părinte. „Pentru celebrarea pontificală, la care vor fi aşteptaţi numeroşi episcopi din ţară şi de peste hotare, a fost solicitat ca celebrant principal Eminenţa Sa Cardinalul Erdő Péter, primatul Ungariei”, precizează Vakon Zsolt. Potrivit acestuia, oraşul nostru a mai fost martorul unui astfel de eveniment doar în 1192, când a fost canonizat regele Ladislau al Ungariei, întemeietorul Episcopiei romano-catolice de Oradea. Bogdánffy Szilárd s-a născut în 1911 în Banatul sârbesc. A devenit episcop auxiliar romano-catolic de Satu Mare şi Oradea la doar 38 de ani, fiind arestat câteva luni mai târziu, la 5 aprilie 1949. 

Potrivit unor istorici, Bogdánffy a fost citat în anul 1939 de către serviciile secrete româneşti, ca militant pentru rezistenţa comunităţii maghiare împotriva încercărilor de românizare. Episcopul a murit ca deţinut politic în închisoarea din Aiud, în 1953.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite