Pian cu clopote şi haine preoţeşti cu cristale Swarowski la Târgul Catholic Expo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima toacă electronică, prima cădelniţă electronică şi un veşmânt preoţesc cu o broderie specială şi cu cristale Swarowski vor putea fi văzute în premieră la Oradea, la Catholic Expo.

„Târgul este o premieră şi pentru Europa, datorită caracterului ecumenic. Participă atât producători de obiecte religioase latine, cât şi producători de obiecte religioase bizantine”, spune Andrei Epure, PR Manager al Catholic Expo. Participă cea mai veche turnătorie de clopote din Europa, înfiinţată în 1599, din Grassmayr, Austria, care va lansa în premieră  „pianul cu clopote”, un instrument cu 12 clopote care cântăresc peste o tonă şi funcţionează perfect ca un Stradivarius. Pianul cu clopote este realizat sub forma unei clopotniţe şi este acompaniat de un instrument muzical (orgă sau vioară). Poate susţine un concert pe două voci.

Veşminte cu Swarowski

O altă premieră prezentată la târg va fi toaca electronică, invenţia turnătoriei de clopote Bing Beng din Baia Mare, unică în lume. Va fi prezentat şi veşmântul preoţesc cu broderie specială cu 90 de culori pe centimetrul pătrat şi cristale Swarowski. Tot la târgul va fi lansată şi cădelniţa electronică. Călugăriţele vor expune suveniruri creştine. Orădenii care vor participa la târg vor putea degusta vinul liturgic de Santorini din Grecia.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite