TIMP LIBER: Tăietorii de lemne fac spectacol la Oradea, în Parcarea Independenței

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădenii care vor să ajungă în echipa naţională a acestui sport au ocazia să se facă remarcaţi în acest weekend. Echipa României de tăietori de lemne va veni pentru prima dată la Oradea, pentru a face o demonstraţie de forţă la Zilele Oraşului.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, în parcarea de pe strada Independenţei, de la ora 16.00.  Orădenii vor avea ocazia să-i vadă pe sportivii români la numai câteva săptămâni după întoarcerea de la Campionatul Mondial STIHL Timbersports, desfăşurat la St. Johann, Tirol, Austria. 

Cu echipamentul de protecţie adecvat, sportivii vor încerca din nou topoarele cu care au concurat la Mondiale şi vor simţi puterea motoferăstraielor. „Anul acesta am reuşit sa formăm o echipă naţională de tăietori de lemne, care ne-a reprezentat pentru prima data la un campionat mondial. Pentru creşterea performanţei vom investi în acest sport în primul rând în creşterea bazei de selecţie, având uşile deschise pentru toţi cei care simt că pot face performanţă într-o astfel de competiţie. Pe viitor vom promova şi mai mult acest sport, primii paşi pe care îi facem în acest sens fiind demonstraţii pentru publicul larg, ca cea de la Oradea din acest weekend”, a declarat Botond Nagy, antrenorul Naţionalei României de STIHL Timbersports.  Orădenii care îşi doresc să devină atleţi STIHL Timbersports sunt invitaţi să-şi încerce puterile la Zilele Oraşului.

Demonstraţie cu supermotoferăstrăul

Sportivii vor face demonstraţii de tăiere cu joagărul, tăiere la înălţime, tăiere orizontală, tăiere cu motoferastrăul şi tăiere verticală. „Publicul va fi martor la tăierea cu supermotoferăstrăul, una dintre cele mai spectaculoase probe de STIHL Timbersports. Un motoferăstrău are puterea unui autovehicul şi este manevrat de un singur om. Cu 60 de cai putere şi o viteză a lanţului de 240 de kilometri pe oră, motoferăstrăul taie trei felii dintr-un buştean în mai puţin de opt secunde”, a explicat Nagy Botond.

Au fost la Mondiale


Naţionala României care ne-a reprezentat la STIHL Timbersports World Championships 2010 a fost formată din Botond Nagy (antrenor), Costel Pleş (medaliat cu aur la Campionatul Naţional al României din 2010), Dan Petrescu (argint), Nicolae Nyamcsuk (bronz) şi Ion Nyamcsuk.

Spectacolul micilor talente


Micile talente orădene, laureate la concursurile naţionale şi internaţionale de muzică, vor face spectacol sâmbătă. Aceştia vor susţine un concert între orele 12.00 şi 15.00, la Era Park.  Pe scenă vor urca Alexandra Ruge şi trupa Trio Junior, formată din Ana-Maria Mihaies, Alexandru Cristea şi Florena Sandro. Trupa Meda Music va susţine un recital. Tot atunci, va avea loc atelierul creativ „Cadouri pentru cei Mici şi Mămici”, în cadrul căruia toţi copiii vor putea confecţiona bijuterii  pe care le vor putea dărui mamelor lor.

Andra şi Direcţia 5 concertează la Oradea

Toamna orădeană continuă în acest weekend cu o serie de concerte. Vineri, de la ora 18.00, vor urca pe scena amenajată pe strada Independenţei Boom Box , David Bryan,  Alex şi Elena Gheorghe. Sâmbătă este programat un spectacol susţinut de dansatorii de la M&Q. După spectacolul dansatorilor orădeni, pe scenă vor urca Laurenţiu Duţă şi Horia Brenciu. Duminică, de la ora 18.00, orădenii îi vor putea urmări pe cei de la Red Wine, Meda Music, Andra şi Direcţia 5.

image
Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite