PORTRET / Orădeanca Alexandra Ruge trăieşte viaţa prin muzică
0Tânăra a descoperit muzica încă de la vârsta de cinci ani şi de atunci este de neoprit. A câştigat zeci de competiţii şi recent s-a întors acasă cu trofeul Mamaia Copiilor 2010.
PROFIL
Născută. 15 mai 1995
Studii. Elevă în clasa a IX a la Şcoala Generală „Oltea Doamna”
Familie. Singură la părinţi
Energică, sensibilă şi foarte talentată, Alexandra a început să cânte la scurt timp după ce a învăţat să vorbească. „Tata mi-a cumpărat un pian când eram mică, iar profesoara mea a descoperit în mine talentul de a cânta şi am început să fac ore de canto”, spune încrezătoare Alexandra. Până la vârsta de opt ani singura scenă pe a urcat tânăra cântăreaţă a fost cea din parc sau de pe stradă. „Obişnuiam să cânt peste tot, dar de la o vârstă, când am fost sigură pe mine am început să particip la concursuri.
Primul premiu câştigat a fost locul I la Ursuleţul de Aur din Baia-Mare”, spune adolescenta. În 2007, Alexanda a absolvit Şcoala Vedetelor, iar în 2008 a primit locul I la Cerbul de Aur Junior. Forţa nestăvilită şi dorinţa de a cânta au ajutat-o pe tănăra cântăreanţă, remarcată deja în lumea muzicală românească, să îşi atingă ţelul şi să aducă acasă trofee peste trofee, ultimul fiind cel de la Mamaia Copiilor 2010. „Melodia cu care am câştigat e preferata mea, este compusă de Nicolae Caragea pe versurile lui Daniel Doroftei şi exprimă cel mai bine tot ceea ce sunt eu, dar cel mai mult îmi place titlu, are pentru mine o semnificaţie imensă «Muzica e viaţa mea»”, spune emoţionată Alexandra.
Ritmuri pentru suflet
Ca orice artist care se respectă, cântăreaţa are doar satisfacţii morale şi profesionale în urma fiecărui concurs câştigat. „Eu nu fac muzică pentru a câştiga bani şi am mare noroc cu părinţii mei pentru că nu mă forţează să câştig. De asemenea, nu cred că am ajuns la un nivel la care să mă consider o vedetă”, spune tânăra orădeancă. Pentru Alexandra, viaţa de artist i-a adus mai multe satisfacţii decât dezamăgiri, dar recunoaşte că sunt şi persoane care o invidiază. „Am doar doi prieteni adevăraţi restul sunt cunoştinţe şi amici. Consider că nu pot avea mulţi prieteni pentru că nu toţi sunt de încredere”, mărturiseşte adolescenta.
Pentru vârsta la care a ajuns, Alexandra se poate considera o norocoasă. A cunoscut mulţi artişti români, din vechea şi din noua generaţie, şi cu o parte din aceştia încă păstrează legătura. Calculatorul ei este plin de poze în care au fost imortalizate cele ma importante momente din viaţa sa. „Am poze cu Fuego, Teo Trandafir, Angela Similea şi mulţi alţii pe care îi admir şi îi respect mult. Nu vreau şi nici nu încerc să copiez stilul niciunui cântăreţ, dar pot să spun că îmi place foarte mult Celine Dion”, a mai spus Alexandra.
Întrebări şi răspunsuri
Ce gen de muzică îţi place să cânţi?
Cel mai mult îmi place să cânt muzică pop. Prefer să am propriile mele melodii, decât să interpretez piesele altor artişti. Cu toate acestea, ador să ascult muzica house, r&b, dar şi cea clasică. Apreciez muzica populară, dar nu prea îmi plac manele.
Ce perspective ai apentru viitor?
De obicei nu îmi place să îmi fac planuri, dar pentru viitorul apropiat ma pregătesc pentru filmarea unui videoclip realizat de TVR. De asemenea, vreau să lucrez şi în televiziune să devin moderator de festivaluri.
Ce-i place
„Pe lângă muzică, îmi place să lucrez şi în televiziune. Ador energia persoanelor şi apreciez sinceritatea în orice situaţie, dar cel mai mult iubesc viaţa“.
Ce nu-i place
„Încerc să evit persoanele care se ceartă pentru că detest scandalul. Mă feresc de oamenii răi şi invidioşi care nu sunt o inflenţă pozitivă asupra mea“.