PORTRET/ Micuța Miriam Abrudan este campioana pasionată de geometrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce în luna mai 2009 a devenit campioană mondială la trio, Miriam a luat aurul în 2010 la mondialele de show-dance din Croaţia cu o coregrafie în care joacă rolul unui pinguin.

PROFIL
Născută. 9 septembrie 2001, Oradea
Studii. Elevă la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”, Oradea
Hobby. Show-dance, matematică, limba română

Când a început dansul, nu se gândea că va ajunge atât de repede în atenţia reflectoarelor. La trei ani de la primul antrenament de show-dance, Miriam Abrudan a devenit campioană mondială la secţiunea trio, în Croaţia.

„Îmi aduc aminte că au fost 350 de coregrafii în concurs şi aproximativ 1.500 de participanţi. Nu am avut deloc emoţii. Mă gândeam la succesiunea de elemente şi ce trebuia să fac”, a povestit Miriam, sportiva a cărei coregrafie a fost selectată la gala mondialelor de la Porec, în Croaţia. Însă până a ajuns să se bucure de titlul suprem, Miriam a muncit ore în şir la antrenamente.

„Părinţii mei au pornit de la idea de mişcare. Prima dată am urmat cursuri de înot, însă acolo nu mi-a prea plăcut. Aşa am ajuns la Arsnova, unde am început show-dance la grupa mică”, spune Miriam. Talentul şi determinarea au făcut din fetiţa de cinci ani, o tânără speranţă. După cinci luni de pregătire, Miriam a trecut cu brio proba de selecţie şi a debutat într-o grupă superioară de performanţă. „Show-dance combină într-o formă plăcută baletul cu gimnastica ritmică şi acrobatică. La selecţie, profesoarele au urmărit echilibrul, coordonarea, urechea muzicală, calităţi obligatorii la acest sport”, şi-a amintit sportiva. Miriam a obţinut primul rezultat mondial în luna mai 2009. A câştigat aurul la trio şi argintul la secţiunea formaţie.

Miriam Abrudan este printre puţinele sportive care au reuşit să se autodepăşească. În urmă cu două săptămâni a cucerit din nou aurul, la Campionatul Mondial ESDU din Croaţia, la secţiunile trio şi individual, cu coregrafia Micul Pinguin a Teodorei Lăzuran. „Este coregrafia preferată. Interpretez un pinguin care este nevoit să inventeze tot felul de jocuri şi dansuri pentru a-l determina pe tatăl său să nu plece spre ţările calde”, spune zâmbind micuţa campioană.

Premiantă la şcoală

Deşi se antrenează câte două ore şi jumătate de trei ori pe săptămână sau uneori zilnic, Miriam este premiantă şi la şcoală. Îi plac geometria, ştiinţele, dar şi limba română. La evaluările naţionale a obţinut punctaj maxim şi s-a calificat la etapa finală. De asemenea, a participat la concursul Micul Matematician, unde a obţinut 100 de puncte.

„Domnul învăţător Ionuţ Andrei ne încurajează şi ne ajută foarte mult la şcoală. Ne explică tot şi aşa totul pare mai uşor”, spune eleva. Îşi doreşte să fie cea mai bună şi va munci pentru a rămâne pe primul loc. A ajuns cunoscută în toată ţara şi este o prezenţă obişnuită în emisiunea matinală realizată de Răzvan şi Dani.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de mult contează sprijinul oferit de părinţii şi prieteni tăi?
De obicei, îmi spun tot ce au de zis înainte cu o săptămână de competiţie, pentru că ei nu au acces în zona suprafeţei de concurs. Familia mea stă în tribună şi este o distanţă de aproape 20 metri între noi. Doar antrenorului îi este permis accesul în zona de concurs. Ştiu că îmi ţin pumnii şi mă încurajează. Mereu îmi spun să mă concentrez ca să nu greşesc coregrafia.

Care a fost momentul cel mai emoţionant pe care l-ai trăit în concurs?
Emoţiile nu îşi au locul în concurs, însă mi-a plăcut un moment special. La finalul Campionatului Mondial din 2009 s-a organizat Star Night. Cele mai bune 20 de coregrafii au fost selectate, printre care şi a mea. Am dansat în faţa unei săli arhipline, cred că erau în public aproximativ 3.000 de persoane.

Ce-i place
Miriam spune că îi plac foarte mult excursiile şi să înoate. Adoră să mănânce spaghete, iar ţara preferată este Croaţia pentru că acolo a devenit campioană mondială. Lui Miriam îi plac foarte mult animalele şi are o căţeluşă rasa schnautzer. Printre sporturile preferate se numără voleiul.

Ce nu-i place
Când vorbeşte despre lucrurile care nu îi plac, Miriam are o listă întreagă. Nu îi place fotbalul şi boxul, filmele Science-Fiction şi cele care abundă în scene de luptă. În general, nu îi place violenţa. De asemenea, când merge în excursii nu îi face nicio plăcere să doarmă în cort. Nu îi plac dulciurile, în special acadelele.


Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite