Orădeanul Mihai Szabo este profesorul de chitară care pregătește marii artiști de mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Szabo
Mihai Szabo

Orădeanul a pregătit elevi care au ajuns să studieze chitara în Anglia şi America. Fiind adeptul perfecţionării continue, vrea să se specializeze în chitară clasică, în Spania. Mihai Szabo şi-a dedicat întreaga viaţă studiului chitării, fiind unul dintre puţinii norocoşi care au ocazia să facă în viaţă exact ceea ce le place, să-şi transforme pasiunea în profesie.

Profil:
Născut: 2 noiembrie 1977, Oradea
Studii:  Facultatea de Muzică Oradea, masterat în Management educaţional
Familie: Necăsătorit

Mihai Szabo şi-a dedicat întreaga viaţă studiului chitării, fiind unul dintre puţinii norocoşi care au ocazia să facă în viaţă exact ceea ce le place, să-şi transforme pasiunea în profesie. Avea şase ani când a ţinut pentru prima dată o chitară în mână iar astăzi, la 33 de ani, se poate mândri cu elevi care au ajuns să studieze chitara la universităţi de prestigiu precum Cambridge (Marea Britanie) sau Berklee (Statele Unite ale Americii).

Pe principiul că rostul nostru în viaţă este să ne perfecţionăm continuu, Mihai a urmat două specializări ale Facultăţii de Muzică din Oradea, a făcut un masterat în management educaţional şi un post-universitar în informatică, la Cluj-Napoca. În prezent face un curs de administrator de reţea şi spune că încă nu s-a săturat de învăţat. „Vreau să fac şi un doctorat”, a spus ambiţiosul profesor.

Bursă în Spania


„Am început cursurile de chitară la şase ani, la Casa Armatei. Îmi aduc aminte şi astăzi senzaţia de durere pe care o aveam la degete din cauza exerciţiilor şi cum mama sufla pe ele, ca să nu mă mai doară”, a povestit profesorul de muzică şi de chitară de astăzi. „Până în clasa a şaptea am fost elev la Liceul Pedagogic, iar în a opta m-am transferat la Liceul de Artă, unde sunt astăzi profesor. De fapt, imediat după bacalaureat, am început să lucrez la liceu, în calitate de profesor suplinitor, în paralel cu studiile universitare”, a mai spus Mihai, care a cântat de-a lungul timpului în diverse coruri din Oradea.

De aproximativ cinci ani, Mihai este profesor la Facultatea de Muzică din Oradea, unde predă chitară, muzică de cameră şi acompaniament. În 2006 a beneficiat de o bursă Comenius, având ocazia să studieze chitara flamenco şi limba spaniolă în Sevilla. În ianuarie vrea să aplice pentru o nouă bursă, tot în Spania, pentru a se perfecţiona în chitară clasică.

Dragoste pentru muzică


Întrebat de ce s-a orientat spre cariera de profesor şi nu spre cea de instrumentist, Mihai spune că i-a plăcut dintotdeauna să lucreze cu copiii şi că aşa simte că evoluează. „Încerc să le transmit elevilor mei dragostea pentru muzică, dar şi faptul că acest studiu necesită organizare şi seriozitate”, a adăugat Mihai, subliniind că, pentru un concert de aproximativ o oră şi jumătate, sunt necesare între trei şi şase luni de pregătiri.

Întrebări şi răspunsuri

Ce făceai dacă nu aveai ocazia de a studia muzica?
M-aş fi înscris la teologie. Aş fi fost preot, fiindcă mă simt atras de Dumnezeu, de biserică şi de tot ceea ce înseamnă divinitate.

Există interes din partea tinerilor pentru studiul chitarei?
Tot mai mulţi copii se îndreaptă spre acest instrument, fiindcă astfel pot aborda orice gen muzical.

Ai vreun exemplu în carieră?
Fiecare profesor m-a învăţat ceva în plus. Primul m-a învăţat cum să ţin corect chitara, la Liceul de Artă am descoperit muzica clasică, iar la facultate, de la un profesor neamţ, am învăţat ce înseamnă organizarea.

Ce-i place

În timpul liber Mihai învaţă să danseze salsa şi bachata. „Îmi plac culturile orientale, filmele coreene şi japoneze, muzica indiană. Îmi place respectul faţă de sine şi faţă de cei din jur, specific culturii japoneze”, a spus Mihai. Filmul său preferat este trilogia „Stăpânul inelelor”.

Ce nu-i place

„Nu îmi plac oamenii neserioşi şi persoanele prost pregătite din punct de vedere profesional, care pozează în specialişti”, a spus profesorul de chitară. Mihai este dezamăgit de clasa politică actuală, de faptul că promisiunile electorale nu au însemnat nimic pentru cei aleşi, de 20 de ani încoace.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite