PORTRET: Tânărul Orădeanul Dan Balaci are o adevărată pasiune pentru maraton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădeanul a terminat Medicina, lucreză în domeniul IT şi face maraton de plăcere. Cel mai recent concurs la care a participat este Ironman.

Profil
Născut. 26.07.1975, Oradea
Studii. Medicină generală
Familie. Căsătorit

Dan Balaci a luat tot ce-i mai bun de la cele mai prestigioase licee din Oradea. A început să studieze la Colegiu Naţional Mihai Eminescu, după care a ales Colegiul Naţional Emanuil Gojdu. „O combinaţie mai neobişnuită la prima vedere. Schimbarea a fost o consecinţă a faptului că trebuia să mă aplec mai mult spre real, adică fizică, chimie, biologie, în perspectiva admiterii la medicină”, mărturiseşte Dan Balaci. Medicina a ales-o pentru că „aşa a fost să fie, unii ziceau că învăţ bine, alţii c-aş fi bun de medic”. A abantonat  însă sistemul medical pentru domeniul IT. 

Sportiv amator

De sport s-a apucat în liceu, din cauză că era mai rotofei. „De-acolo încolo totul a fost o progresie mai mult sau mai puţin constantă, cu perioade lungi de inactivitate, total greşit din partea oricui vrea să facă mişcare în mod serios, până am început să particip la competiţii de amatori”, îşi aminteşte Dan Balaci. În timp a încercat şi a experimentat tot ce se putea. Aşa a aflat că atunci când faci sport sporadic, la voia întâmplării şi fără încălzirea necesară, organismul cedează şi apar accidentările. „Trebuie ca orice practicant să fie conştient că acest obiectiv trebuie să se transforme într-o certitudine a vieţii proprii, să devină parte a existenţei. Stilul activ şi mişcarea trebuie să devină o componentă conştientă a fiecărui practicant de sport, cred cu tărie că sportul de anduranţă trebuie practicat  într-o formă sau alta în tot decursul vieţii”, este de părere sportivul amator.

Primul maraton


Primul maraton l-a alergat după opt ani de jogging. „Având în spate o istorie de alergător amator de câţiva ani buni, m-am întâlnit cu un domn de 55 ani care foarte senin mi-a spus că alergase până în momentul respectiv 35 de maratoane şi vorbea foarte normal despre lucrul acesta. Şi într-adevăr aşa şi e, cu puţină determinare, voinţă şi plăcere, dar mai ales cu constanţă în pregătire un procent foarte mare de oameni pot termina un maraton”, mărturiseşte Dan Balaci.

Până acum a participat la trei maratoane. „Principala realizare este că le-am terminat pe toate. Trebuie căutate concursurile unde spiritul de echipă are un cuvânt de spus. Pot fi un imbold foarte puternic pentru început”, este de părere sportivul. Ultimul concurs la care a participat este celebrul IronMan, unde a făcut echipă cu Ştefan Egri. „Eu am făcut maratonul şi proba de înot, Ştefan bicicleta, care a fost distrugătoare, 180 de kilometri, zece ore de pedalat”, conchide orădeanul. Întrebat la ce concursuri mai plănuieşte să participe, spune relaxat „simplu – oriunde, oricând”.

Întrebări şi răspunsuri
Ce vă atrage la acest stil de viaţă?
Nu mă atrage nimic special, îmi place uneori, alteori mă oboseşte un pic, alteori mă face să râd sau să mă enervez, alteori să mă simt foarte bine sau rău, mai ales la accidentări când frustrarea e mare. Invariabil doar tu singur eşti vinovatul, e destul de dificil să te lovească cineva sau să-ţi pună piedică.

Cât de greu a fost să faceţi faţă antrenamentelor?
În general consider că e multă fabulaţie în ceea ce priveşte senzaţiile, stările fizice pe care le suportă un sportiv amator la un maraton. Am auzit cum se vorbeşte de izbirea de zid, cum că simţurile proprii pierd contact cu realitatea, epuizare totală. Eu zic că de fapt este vorba de un efort greu, constant şi nimic mai mult, dar mai ales de aprecierea corectă a propriului potenţial.

Ce-i  place
„Sunt puţini oameni sau care nu-mi plac pentru că la fiecare încerc să identific partea pozitivă, cea care la sfârşitul zilei îţi oferă perspectiva unei împliniri, a unui lucru făcut in limitele normalului, a speranţei pentru ziua care urmează. Îmi plac Radu Beligan, Chris Rea, Invictus, Calea Victoriei, călătorii şi mierea de albine“.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac Andrei Gheorghe, creierul pane – pentru că e motorul vieţii (includ aici si trunchiul cerebral şi cerebelul), şi nu o să fie nimeni mai deştept dacă consumă această delicatesă”.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite