Liderul de sindicat de la societatea orădeană Centrum a fost arestat pentru mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Mircea Kovacs, liderul de sindicat al grupului de firme Centrum / H Essers SRL Oradea, a fost arestat, fiind acuzat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Mircea Kovacs ar fi pretins de la un reprezentant legal al firmei 44.700 de euro pentru a semna contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, aşa cum a fost propus de conducerea firmei.

„La data de 5 februarie 2010, Kovacs Mircea Ioan a pretins şi primit de la denunţător suma de 20.000 euro. Primirea drept mită a sumei de 20.000 euro a fost disimulată într-un contract de împrumut, încheiat între firma Centrum şi angajatul Kovacs Mircea Ioan, în condiţiile în care obiectul de activitate al societăţii comerciale este exclusiv transportul intern şi internaţional”, se arată într-un comunicat al DNA. 

Potrivit documentului, la 7 iunie 2010, liderul de sindicat ar mai fi pretins de la reprezentantul firmei 24.700 euro pentru a perfecta încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Kovacs Mircea Ioan a fost prins în flagrant la 15 iunie, când primea un avans din mită. Bărbatul a fost arestat pentru 29 de zile.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite