Clovnii Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea (ACEO) au câştigat un premiu special, la Gala „Oameni pentru oameni”, eveniment naţional ajuns la ediţia a şaptea.
„Am fost nominalizaţi la două secţiuni, cu proiectul legat de colecta de Crăciun şi cu proiectul cu clovnii voluntari, care au vizitat copiii din spitalele orădene”, a spus în această dimineaţă Olimpiu Todorean, preşedintele ACEO.
Potrivit acestuia, campania clovnilor orădeni a impresionat juriul, surclasând alte peste 140 de proiecte înscrise în competiţie. Semn că societatea civilă a fost de asemenea izbită din plin de criză, valoarea proiectelor înscrise în concurs în 2010 a fost mai mică decât cea de anul trecut. Cu toate acestea, numărul proiectelor de voluntariat a fost mai mare decât oricând.


















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza