Fiul unei grefiere din Bihor, judecat pentru furt la Beiuș, ţepar de milioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciprian Heredea apare, în calitate de administrator al unei firme, pe un site care îi demască pe şmecheri. Fost jandarm, fiul grefierei şefe de la Parchetul Beiuş este implicat într-un nou scandal, de această dată cu implicaţii economice.

Patru hoţi petrecăreţi daţi de gol de patima alcoolului au fost trimiși în judecată

Numele lui Ciprian Heredea, de 30 de ani, apare într-un nou dosar penal. De această dată, fiul grefierului şef de la Parchetul Beiuş este suspectat că ar fi tras ţepe de 1,5 milioane de lei unor societăţi comerciale din ţara, în mai puţin de patru luni. Toate astea, după ce el a fost eliberat din arest, sub control judiciar, de Judecătoria Beiuş, fiind suspectat că a spart mai multe case de vacanţă din zona Boga.

Se plâng pe net

Site-ul antitepari.ro scrie că Heredea a preluat firma Alina & Alex Spedition SRL Drăgăneşti, gratuit, în ianuarie 2010. La doar o lună, Ciprian a fost arestat, într-un alt dosar, iar în iulie 2010 a fost eliberat din arest sub control judiciar. Instanţa a decis că bărbatul nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu, Mizieş. „După ieşirea din arest a administratorului, Alina & Alex Spedition SRL Drăgeşti a achiziţionat mărfuri pe care nu le-a mai plătit, totalul refuzurilor la plată raportate de Centrala Incidente de Plăţi depăşind 1,5 milioane RON”, scrie sursa citată. CIP a înregistrat 113 Bilete la Ordin refuzate la plată, ultimul consemnat a avut loc la 9 decembrie 2010.

Acest lucru a fost confirmat şi de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor. „Au fost depuse plângeri la Poliţia Municipiului Beiuş, pe numele administratorului firmei. Se fac cercetări pentru înşelăciune cu file CEC”, a declarat subinspector Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Între timp, Heredea a vândut firma care acum face obiectul anchetei Oanei Banciu, contabila de la care a preluat-o în ianuarie 2010.

Mama lui Ciprian Hederea, Veronica Heredea, grefier-şef la Parchetul Beiuş, a declarat că fiul ei este nevinovat. „Nu sunt adevărate acuzaţiile. El doar figurează ca administrator al firmei, care a fost trecută pe numele lui într-o perioadă în care el nici nu a fost în ţară. El a dat declaraţii la poliţie legat de acest subiect”, a spus Veronica Heredea.
În timp ce este cercetat pentru înşelăciune, Ciprian Heredea este judecat în instanţă pentru mai multe furturi comise în satul de vacanţă Boga. „Dosarul a fost trimis la Judecătoria Beiuş”, a declarat procurorul Adriana Ardelea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite