Viceprimarul a dat un exemplu prost orădenilor de rând, aruncând pe jos un chiștoc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bloggerul Magus (www.thefua.ro ) l-a surprins pe viceprimarul Gheorghe Carp aruncând pe jos un chiştoc. De la debutul campaniei „Oradea nu e o scrumieră”, aproape 600 de orădeni au plătit amenzi de până la 300 de lei, pentru un asemenea gest.

Bloggerul orădean Magus (www.thefua.ro) l-a văzut pe viceprimarul Gheorghe Carp aruncând  un muc de ţigară, pe jos, în timp ce acesta verifica stadiul lucrărilor de reabilitare, pe strada Morii, din Oradea. Magus a filmat gestul edilului şi a postat videoclipul pe blogul personal, sub genericul „Pentru viceprimarul Gheorghe Carp Oradea este o scrumieră”, amintind de campania de conştientizare demarată în toamnă de către municipalitate, pe tema păstrării curăţeniei în oraş.

Aşteaptă amenda


Pentru blogger, gestul edilului vine ca o palmă trasă cetăţenilor oraşului, într-unul dintre comentariile de la articolul postat pe www.thefua.ro, orădeanul acuzându-l pe viceprimar de ipocrizie. „Dacă până şi viceprimarul, de profesie medic, nu dă nicio ceapă degerată pe curăţenia oraşului şi pe sănătatea oamenilor care-i plătesc salariul, ce pretenţii să ai de la amărăşteanul de rând?!”, se întreabă, retoric, Magus. Contactat de Adevărul de Seară, ediţia de Oradea, Gheorghe Carp a spus, ironic, că aşteaptă să fie amendat şi că va plăti amenda. „Incindentul s-a întâmplat vineri, 12 martie, pe strada Morii, la inspectia şantierului de acolo.

Este regretabil că, pe o stradă aflată în şantier, am aruncat un muc de ţigară. Am murdărit, într-adevăr oraşul. Asta contează, nu faptul că strada a fost plină de noroi, vreme de 40 de ani”, a declarat Gheorghe Carp. Acesta a ţinut să sublinieze că mucul respectiv l-a aruncat într-o gaură de canal. „Sunt fumător şi în general am grijă să arunc ţigara la coşul de gunoi”, a mai spus viceprimarul. Bloggerul a replicat postând luni fotografii cu locul exact în care a fost aruncat chiştocul, lângă un copac.

Orădenii au plătit amenzi pentru mizerie


În septembrie 2009 oraşul s-a umplut de afişe pe care scria „Amenda pentru o ţigară aruncată pe jos – 500 lei. Oradea nu e o scrumieră!”. De atunci, aproximativ 600 de orădeni au fost amendaţi pentru că au aruncat chiştocuri sau alte resturi pe domeniul public, potrivit lui Carmen Cherteş, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite