Plângere penală pentru lucrări suplimentare de patru milioane de lei de la Muzeul Țării Crișurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Ţîrle este nemulţumit de colaborarea cu dirigintele de şantier şi cu executantul lucrărilor de la muzeu
Radu Ţîrle este nemulţumit de colaborarea cu dirigintele de şantier şi cu executantul lucrărilor de la muzeu

Poliţia a confirmat că anchetează lucrările de la Muzeul Ţării Crişurilor. Consiliul Judeţean Bihor a constatat că lucrările la muzeu au fost suplimentate cu 4 milioane de lei, fără ştirea finanţatorului.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Radu Ţîrle, a anunţat astăzi că a depus o plângere penală împotriva dirigintelui de şantier şi a executantului. „Dirigintele şi executantul au făcut lucrări fără să ne consulte, în valoare de 4 milioane de lei. Este vorba de lucrări despre care noi nu am ştiut nimic. Mai mult, nu au apărut ca lucrări suplimentare, ci au fost ascunse în contractul de bază”, a spus astăzi Ţîrle.

„Am depus o plângere penală pentru că noi suntem în ceaţă, nu ştim exact ce s-a întâmplat. Cert este că dirigintele de şantier şi executantul nu au respectat procedurile legale. În schimb, au colaborat foarte bine pe banii noştri”, a precizat Ţîrle.

Resping acuzaţiile

De dirigenţia şantierului se ocupă firma SC H-Proiect Baia Mare. „Este a doua firmă angajată. Pe prima am dat-o afară pentru acelaşi tip de probleme”, a spus reprezentantul CJ. „Noi nu am făcut ilegalităţi. Am dat drumul la plată conform contractului”, a spus Annamaria Halasz, reprezentantul H-Proiect. Călin Roman, directorul firmei Selina, executantul lucrărilor de la muzeu, spune că nu ştie nimic despre acuzele aduse de autorităţile judeţene. „Noi nu avem contract din luna iunie, când a expirat şi nu a mai fost prelungit. Eram dispuşi să terminăm lucrările, chiar fără finanţare. Însă nu am avut parte de un dialog civilizat pe tema asta”, a declarat Călin Roman. El a spus că 85 la sută din lucrările prevăzute în contractul de 59 de milioane de lei sunt gata. „Am făcut lucrări de aproape 50 de milioane de lei”, a precizat reprezentantul firmei de construcţii. 

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite