PORTRET Orădeanul Adi Dume a făcut o afacere din pasiunea pentru fotografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul este unul dintre cei mai apreciaţi fotografi orădeni, reuşind într-un timp foarte scurt să facă profit dintr-un hobby. Adi Dume este cel mai bun exemplu pentru zicala „De ce ţi-e scris nu poţi scăpa”. Nu şi-a dorit vreodată să ajungă fotograf, dar astăzi iubeşte această meserie, având un studio în centrul oraşului Oradea.

Profil:

Născut. 23 iunie 1989, Beiuş
Studii. Facultatea de Management al Afacerilor, Universitatea Emanuel
Familie. Necăsătorit

 „Tatăl meu a fost fotograf. Când eram copil, acesta mă ducea cu el la nunţi şi la evenimente, în speranţa că mă va atrage această meserie şi că voi învăţa şi eu ceva în acest sens”, a povestit Adi.

În urmă cu cinci ani însă, pe vremea când era elev în clasa a unsprezecea, l-a lovit inspiraţia, de atunci dedicându-şi tot timpul şi toţi banii acestei pasiuni. „Am început de la minus zero”, îi place lui să spună. „Când mi-a cumpărat tata calculatorul pe care am învăţat să editez poze, l-am dus acasă, l-am montat, l-am pornit, dar apoi nici măcar nu l-am mai ştiut opri”, a spus, fără ruşine Adi, care a învăţat singur secretele computerelor şi ale artei fotografice. Coincidenţă sau nu, locul unde şi-a deschis studioul foto este exact acela de unde, în urmă cu cinci ani, şi-a cumpărat primul computer. De atunci a crescut în fiecare an, astăzi având două echipe, cu cinci angajaţi. „Viaţa mea este plină de coincidenţe”, a recunoscut tânărul fotograf.

Studiază economia


Adi este student în ultimul an la managementul afacerilor, la învăţământ la distanţă (ID). „Iniţial am fost la zi, dar mi-am dat seama că nu aş fi putut să-mi dezvolt afacerea şi să vin şi la cursuri, aşa că m-am transferat la ID”, a spus fotograful, care are clienţi din toată ţara şi chiar din străinătate. „Nu-i caut eu, ei mă găsesc pe mine. Am noroc cred, fiindcă mă recomandă foştii clienţi”, a explicat Adi. Acesta crede că secretul succesului său profesional este acela că îmbină management-ul şi marketing-ul cu pasiunea pentru fotografie. „Organizez concursuri pe site şi le ofer câştigătorilor şedinţe foto”, a spus Adi, căruia îi place să-şi scoată „personajele” în aer liber, peisajele fiind cele care îl inspiră cel mai mult. „Mă impresionează şi mă inspiră în special gesturile oamenilor. O privire poate fi foarte expresivă şi scoate din anonimat o poză”, crede Adi.

Întrebat dacă îşi doreşte să plece din ţară, acesta spune că nu îl tentează deloc „visul american”. „Am prieteni care au plecat în străinătate. Eu vreau să-mi fac un nume şi o imagine aici, acasă, să fiu alături de familie şi de prieteni”, a spus Adi.

Întrebări şi răspunsuri

Cum te-ai descrie, în câteva cuvinte?
Ambiţios. Vitezoman. Mă dedic sută la sută, în tot ceea ce fac. Vreau să fiu mereu pe primul loc. Aşa am fost şi în timpul liceului, unde m-am specializat în arhitectură, ajungând la olimpiadă. Aşa sunt şi acum, ca fotograf şi ca om de afaceri.
Care este fotografia de care te simţi cel mai mândru?
Sunt mai multe care îmi sunt dragi. Cu toate acestea, pot să spun că, de obicei, ce-am făcut săptămâna trecută nu-mi mai place astăzi. Sunt foarte critic şi încerc mereu să fac ceva mai bun.

Ce-i place
„Îmi place să fiu cel mai bun. Îmi place viteza”, a spus Adi, amintindu-şi cu drag de vremea când circula cu motocicleta. „Îmi place ca lucrurile să fie bine stabilite, de la început”, a spus tânărul. Acesta se relaxează înotând şi făcând sport.

Ce nu-i place
Lui Adi nu-i plac oamenii care se răzgândesc. „Nu-mi place să lucrez pentru alţii, să fiu condus şi să stau la coadă”, a spus tânărul fotograf.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite