PORTRET: Erik Manyak, o viaţă trăită pentru muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Erik Manyak
Erik Manyak

Erik a fost pasionat de muzică în general şi de cântatul la trompetă în special încă de când era doar un copil.

PROFIL

Născut. 12 aprilie 1945 la Oradea
Studii. Academia de Muzică Gheorghe Dima, Cluj Napoca
Familie. Căsătorit o fată şi un băiat, 11 nepoţi

Talentul şi înclinaţia lui Erik spre cântatul la instrumente muzicale, în special spre trompetă, au fost descoperite încă de pe vremea când orădeanul era copil. „Am avut profesor de trompetă de când eram destul de mic. Prin clasa a VIII-a cântam deja la un restaurant în Oradea”, spune Erik Manyak. Deşi era pasionat de muzică, Erik a mers la un liceu de băieţi din Oradea, la profil real, dar nu a rezistat decât un an. „Mi-a fost foarte greu la matematică, am rămas corigent pe vară, şi atunci m-am pus serios pe treabă şi am început să studiez trompeta mai bine. Am susţinut examen la Liceul de Muzică din Cluj şi l-am luat. Abia după aceea le-am spus părinţilor despre corigenţa mea”, povesteşte actualul profesor.

Dirijor  în Germania
După ce a terminat liceul de muzică, Erik a mers mai departe la Conservator, la secţia de muzicologie şi dirijat. După absolvirea facultăţii a fost repartizat la Sibiu ca şi professor de muzică. Acolo a stat şase ani şi a organizat prima orchestră de suflători. Din cauză că nu a vrut să fie membru de partid, Erik a fost nevoit să plece din ţară. Şi a plecat în Germania, unde erau majoritatea rudelor primei sale soţii. „Am plecat în Germania, unde am fost profesor de muzică într-unul dintre cele mai mari centre universitare, în oraşul Tübingen. Şase ani am fost dirijorul orchestrei de tineri ai Landes Ugend Orchester din Baden-Würtemberg, cu care am călătorit în toată lumea”, spune profesorul.

Magazin de instrumente
Odată ieşit la pensie, Erik a hotărât să se întoarcă definitiv în România. În urmă cu trei ani a revenit în Oradea şi a deschis un magazin de instrumente muzicale, care merge foarte bine şi astăzi. „Am deschis magazinul Meloman în urmă cu trei ani. Atunci mai era un singur magazin de acest gen în Oradea. Avem clienţi din toată ţara şi avem şi atelier de reparaţii. Oferim consultaţii de specialitate, eu însumi fiind specialist în instrumente muzicale. Românii sunt interesaţi de instrumente muzicale de calitate. Noi colaborăm şi cu biserici şi cu şcoli de profil”, spune Erik Manyak. Produsele din magazin sunt aduse din toată Europa. Erik spune că este foarte bucuros că au început să apară şi alte magazine de profil în oraş şi că are concurenţă. „Mă bucur că începe să apară concurenţa. Când am deschis eu acest magazin, mai era unul singur în oraş, aşadar concurenţă nu prea aveam”, spune profesorul. Erik se ocupă acum de magazin şi iubeşte foarte mult ceea ce face.

Întrebări şi răspunsuri
De ce aţi vrut nepărat să vă întoarceţi în România?
Pentru că îmi place mult mai mult aici decât în Germania. Nemţii sunt oameni reci, acolo nu poţi lega prietenii ca şi aici. Mă simt foarte bine aici în Oradea.

Aduceţi şi instrumente muzicale second hand pentru vânzare?
Nu, vindem doar instrumente noi. Românii apreciază instrumentele de calitate şi le cumpără.

Ce-i place
Lui Erik îi place să asculte muzică foarte mult. Iubeşte să citească, el spune că citeşte enorm. Îi place să meargă la Filarmonică şi la Taraf.

Ce nu-i place
Erik spune că nu suportă prostia. Nu-i place să asculte muzică bună interpretată prost.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite