Oradea: Un agent comercial a investit încăsările în afacerea proprie
0Agentul comercial al unei firme, suspectat de poliţişti că ar fi delapidat societatea la care lucra cu aproape 90.000 lei, însuşindu-şi banii încasaţi pentru produsele comercializate.
.M., de 40 de ani, din Oradea, este cercetat pentru delapidare. "Acesta este suspectat că, în perioada iulie – septembrie 2008, în calitate de agent comercial pe zona Satu Mare – Bihor al unei societăţi cu sediul în Municipiul Bucureşti, având ca atribuţiuni de serviciu livrarea zilnică a comenzilor pe traseul alocat şi ridicarea sumelor de la clienţi, şi-ar fi însuşit contravaloarea încasărilor zilnice rezultate din comercializarea produselor firmei (medicamente), provocând un prejudiciu total de 89.900 lei", spune inspector Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Orădeanul este bănuit că ar fi folosit în interes personal o parte din banii însuşiţi, iar o altă parte ar fi fost investită într-o afacere proprie. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a suspectului.