Dezbateri pe teme ecologice, pentru podul rutier care va fi construit la Silvaş
0Intenţia municipalităţii de a construi un pod rutier, pe care să aibă acces şi vehiculele de tonaj greu, în zona Dragoş-Vodă-Silvaş, a fost dezbătută în această dimineaţă de specialişti şi ecologişti deopotrivă.
Podul ar trebui realizat de investitorii italieni care vor să transforme o parte din Silvaş în zonă de agrement. „Primăria şi-a dat acordul cu privire la realizarea unei zone de agrement private, dar am pus condiţie obligatorie construirea unui pod rutier de către investitorii străini”, a declarat primarul Ilie Bolojan.
Deşi recunosc importanţa construcţiei unui pod pentru dezvoltarea oraşului, ecologiştii se tem că zona va fi afectată iremediabil. „Silvaşul este perceput de orădeni ca un parc în care se plimbă vara, gratis. Dacă e transformat în complex hotelier cu piscină în aer liber şi spa, oamenii trebuie să primească altă alternativă de a se destine gratuit. În plus, în perimetru există 15 plopi de vârstă seculară care sunt ameninţaţi de lucrări”, a explicat preşedintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologică, Mihai Togor. Ecologiştii au mai specificat că nu au primit planurile de construcţie până în ziua dezbaterii şi nu pot să-şi dea acordul fără să studieze schiţele în amănunt.