Un francez încearcă să-i convingă pe orădeni să lase carnea de porc pentru fructele de mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facultatea a făcut-o în Franţa, s-a specializat în afaceri în Anglia şi Irlanda, şi s-a căsătorit în România. Din septembrie orădenii vor putea cumpăra din piaţă fructe de mare aduse de francezul Laureant Isnard. Când nimeni nu-i dădea nicio şansă francezul a ales să-şi încerce norocul, iar acum la aproape un an de când a început afacerea Laureant este mândru de alegerea făcută.

Laurent Isnard este un francez căsătorit cu bihoreanca Cornelia Saruozi şi stabilit de cinci ani în Oradea. El a terminat facultatea de industrie şi comerţ în Franţa şi a ales să plece în Anglia şi Irlanda unde, timp de mai mulţi ani s-a ocupat cu livrarea de peşte la restaurante. În toamna anului trecut a ales să facă acelaşi lucru şi în România  Astfel şi-a deschis prima firmă care livrează fructe de mare şi peşte în  Oradea. A reuşit să-şi ofere serviciile în şapte judeţe din vestul ţării.

El aduce peşte din Croaţia, Italia, Norvegia sau Franţa, asta în funcţie de speciiile cerute sau de sezon. A investit peste 50.000 de euro în afacere şi este convins că nu va reuşit să-şi amortizeze investiţia în mai puţin de doi ani. „În câteva luni am reuşit să intru  pe piaţa din Oradea dar  şi din alte judeţe vecine. La început nimeni nu a încurajat această idee a mea, dar am zis că merită să încerc. Şi chiar a meritat", a spus francezul Laurent Isnard.

Citeşte mai multe despre acest subiect în săptămânalul „ADS Oradea", care poate fi găsit la chioşcurile de ziare.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite