FOTO Şedinţă cu părinţii la Grădina Zoologică. Părinţii adoptivi, alături de animalele protejate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întâlnire cu părinţii laGrădina Zoologică din Oradea. Iubitorii de animale care au ales să devină părinţi adoptivi ai vieţuitoarelor de la Zoo au avut  posibilitatea să petreacă o zi cu acestea, îngrijindu-le, dându-le de mâncare sau jucându-se cu ele.

Aproape 70 de părinţi adoptive au participat la prima ediţie a Zilei Părinţilor adoptivi organizată de Grădina Zoologică. Intrarea a fost liberă, iar părinţii au avut ocazia să asiste la activităţile de rutină: să intre în ţarcuri, să le dea de mâncare, să-i îngrijească şi să se joace cu animăluţele adoptate. Excepţie s-a făcut în cazul celor care au adoptat feline. Activităţile din cadrul Zilei părinţilor adoptivi au debutat la ora 10.00, cu un program de alimentare şi de întreţinere la cai şi ponei.

A fost apoi rândul celor care au adoptat coati, după care cei prezenţi au participat la o şedinţă cu părinţii, în sala de conferinţe. La şedinţă, participanţii au putut afla detalii despre numărul adopţiilor, sumele cheltuite, proiectele de viitor ale grădinii zoologice.

S-a discutat despre activitatea zilnică şi s-au făcut propuneri cu privire la animalele adoptate. Activităţile au mai cuprins: pregătirea hranei pentru animele mici (Bucătărie); alimentare cu public la lemuri; alimentare cu public la suricate; vizitarea grădinii cu ghid în limba română, respectiv cu ghid în limba maghiară; alimentare cu public la păsări exotice şi alimentare cu public la feline.

La alimentările cu public, părinţii adoptivi au fost însoţiţi de îngrijitori. În timpul zilei, personalul angajat a oferit detalii despre animalele pe care le au în grijă.

Campania de adopţii pornită la începutul acestui an s-a bucurat de o mare priză la publicul orădean, dar şi din ţară şi străinătate. Foarte populare sunt felinele mari, leii, tigrii, leoparzii, respectiv cele cinci suricate. Părinţii adoptivi sunt atât din Oradea şi judeţ, cât şi din Constanţa, Timişoara, Vatra Dornei, respectiv Finlanda.

"În plus a sunat cineva din Canada să se intereseze de animalele de aici, iar cei din Finlanda au adoptat o suricată", a declarat Bimbo Szuhai Zsolt, administratorul Grădinii Zoologice din Oradea.

Taxa de adopţie este de 100 lei/an, pentru persoane fizice, respectiv 500 lei/an pentru persoane juridice. Cei interesaţi mai pot face adopţii, în condiţiile în care, în ultima perioadă, efectivul de animale a sporit considerabil. Până acum, suma strânsă din taxa de adopţie se ridică la 10.000 de lei. Următoarea zi dedicată părinţilor adoptivi va fi organizată la toamnă.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite