„Nu şi-a dat seama” că a cumpărat o maşină cu numere false şi a încercat să treacă graniţa la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră bihoreni l-au prins ieri pe un constănţean de 45 de ani, în timp ce acesta încerca să intre în ţară cu o maşină, care avea atât certificatul de înmatriculare, cât şi numere expirate. Bărbatul susţine că habar nu avea că maşina are probleme, în momentul în care a cumpărat-o. 

Marţi seara, în jurul orei 20.30, la intrarea în ţară, pe la Punctul de Trecere al Frontierei Valea lui Mihai, cetăţeanul român Vasile R, de 45 ani din Constanţa, s-a prezentat l-a volanul unui Logan, înmatriculat în Germania.

„S-a  constatat ca atât certificatul  de înmatriculare cât şi numerele de înmatriculare germane aplicate au perioada de valabilitate expirată, fapt pentru care persoana şi mijlocul de transport au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări" , spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, Dan Lazăr.

Se pare că bărbatul ar fi cumpărat maşina cu 900 de euro dintr-o piaţă auto din Polonia, fără să ştie că autoturismul are numerele expirate, iar certificatul de înmatriculare nu mai este valabil. Cu toate acestea, constănţeanul s-a ales cu dosar penal pentru punere în circulaţie şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite