SISTEM BOLNAV Pacienții din spitalele românești dorm cu mortul în salon VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un orădean care a fost internat în spital zilele trecute a filmat o experiență sinistră, după care a postat filmulețul pe Youtube. Tânărul a povestit că într-o noapte, unul dintre bolnavii din salonul în care se afla internat a murit, cadavrul fiind luat din salon abia după două ore.

El a refuzat să spună unde a fost internat, motivând că nu are ce să reproșeze personalului spitalului ci mai degrabă sistemului care obligă spitalele să nu mute cadavrele bolnavilor decedați timp de două ore. "S-a întâmpla acum câteva zile. Personalul a fost ok, atâta doar că-i idiot regulamentul ăsta de a rămâne cu mortul în camer, două ore. Sistemul e de vină", a subliniat orădeanul. "Bolnavii au fost nevoiți să suporte un decedat în camera lor cel puțin două ore, când ei aveau nevoie de odihnă", își descrie tânărul experiența.






Regulament valabil în toată țara

Managerul Spitalului Județean Oradea, Carmen Pantiș, spune că regulamentul este valabil în toate spitalele din România și personalul trebuie să-l respecte. "Este o regulă implementată în absolut toate spitalele. Decedatul trebuie ținut două ore la locul decesului. Binențeles poate fi pus pe o targă și mutat în altă parte, însă situațiile astea nu pot fi controale tot timpul. La Spitalul Județean, dacă am avea spațiu suficient i-am putea scoate din saloane și muta undeva pe secție, dar nu avem spațiul necesar", a declarat Carmen Pantiș. "Deocamdată asta este situația, nu avem cum să schimbăm regulamentul, suntem obligați să-l respectăm", a mai spus managerul.

"Nu poți să pui mortul pe targă la trei minute după ce a murit și să-l duci. Trebuie lăsat puțin acolo. De obicei se acoperă cu un cearșaf", a declarat Gabriel Mihalache, șeful Serviciului Județean de Medicină Legală Bihor. El a spus că nu știe care este motivul pentru care se procedează astfel.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite