Se caută tineri „pistolari“, pentru şcoala orădeană de tir sportiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Keri
Alexandra Keri

Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani au toate şansele să devină campionii de mâine.  Dacă au ochi buni , ambiţie şi un pic de talent, orădenii pot învăţa să mânuiască armele şi chiar să facă performanţă din asta.

La Universitatea din Oradea se practică tir sportiv din 1965, iar Vasile Leţ este antrenor la puşcă şi pistol din 1999, înainte activând la Asociaţia Sportivă „Armata", unde l-a avut ca mentor pe regretatul antrenor Ioan Stănescu. De-a lungul anilor, acesta a scos „pistolari" pe bandă, în fiecare an având circa 25 de sportivi legitimaţi. „Începem selecţiile, la poligonul de la Universitatea din Oradea. Doritorii sunt aşteptaţi de luni până vineri, între orele 11.30 şi 17.00, în timpul şcolii", a spus Vasile Leţ, care este antrenor la Oradea, alături de fiica sa, Adriana Floruţa.

Aptitudini

Potrivit experimentatului antrenor, elevii care vor să se apuce de acest sport nu au nevoie de aptitudini speciale. „Trebuie să fie sănătoşi, să înveţe bine, adică să fie inteligenţi, să aibă logică. Fără învăţătură nu se poate la tir sportiv", a spus Vasile Leţ. Având în vedere că este vorba despre un sport care presupune mânuirea unor arme precum puşca şi pistolul, sportivii trebuie să aibă un psihic sănătos. „Toate celelalte aptitudini se pot cultiva în timp. Dincolo de talent, este foarte importantă munca pe care sportivul este dispus să o depună", a observat antrenorul. Pentru părinţii interesaţi, este important de ştiut că nu vor avea de cheltuit pentru ca odraslele lor să facă performanţă. „Elevii nu trebuie să plătească nimic, totul e gratuit", a subliniat antrenorul.

Fără riscuri

Pentru a populariza tirul sportiv în rândul orădenilor, Vasile Leţ a vizitat mai multe şcoli din oraş, învăţându-i pe copiii cum să manevreze armamentul. „Nu există pericol de accidentare, fiindcă arma încărcată este îndreptată numai spre ţintă", a spus Leţ. Acesta consideră că acei copii care practică tir sportiv se maturizează mai repede, devenind mai responsabili. „Noi îi pregătim pentru tir, dar şi pentru viaţă, fiindcă le impunem un orar, o disciplină", a explicat antrenorul.

Citeşte mai multe despre acest subiect în „ADS Oradea“, care poate fi cumpărat de la chioşcurile de ziare

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite