O bihoreancă de 43 de ani și fiica sa au murit înecate în timp ce căutau lipitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadavrele celor două au fost găsite vineri, de un localnic din comuna Tămășeu. Bărbatul a văzut în spatele grădinii sale, într-o baltă cu apă, cadavrul femeii. A anunțat imediat poliția.

Cadavrul femeii a fost scos din apă de pompierii orădeni, sosiți la fața locului. Criminaliștii au reușit să o identifice. Femeia este Szabo Elisabeta, o localnică în vârstă de 43 de ani. "După ce au scos din apă corpul acesteia, în acelaşi loc, în care apa avea aproximativ doi metri adâncime, echipele sosite la faţa locului au descoperit şi cadavrul fiicei sale de 10 ani, cu acelaşi domiciliu", a declarat inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor. Medicii legiști au stabilit că cele două s-au înecat. "Din investigaţiile efectuate de poliţişti rezultă că femeia şi fiica sa s-au deplasat la balta respectivă pentru a căuta lipitori, împrejurare în care au alunecat în apă şi s-au înecat", mai spune sursa citată.

Primarul din comuna, Szucs Ferenc, a spus că nu știe nimeni ce s-a întâmplat, însă se bănuiește că fetița ar fi încercat să se spele pe picioare în pârâu și a căzut în apă, iar mama a sărit să o salveze. "Bănuim că fetița a alunecat, în timp ce încerca să se spele pe picioare. Papucii ei au fost găsiți pe mal", a povestit primarul. Szucs Ferenc a spus că victima are încă un copil în vârstă de doar doi ani și doi băieți minori.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite