Un bihorean şi-a omorât iubita în bătaie şi apoi s-a culcat lânga ea, până dimineaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea bihoreană Cheţ, şi-a ucis în bătaie iubita, vineri, după o noapte de beţie. Bărbatul şi-a recunoscut fapta, iar acum este cercetat pentru omor.

Potrivit informaţiilor transmise de către Dorel Moţiu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Orgovan Karoly, după ce a consumat alcool împreună cu concubina sa Varga Maria, în vârstă de 36 de ani, i-a aplicat acesteia lovituri de o violenţă ieşită din comun, cu o bucată de lemn şi cu coada toporului,  peste torace, mâini, coapse, cauzându-i decesul. Când s-a trezit după noaptea de beţie şi şi-a văzut iubita moartă lângă el, acesta le-a scos pe fiicele lui gemene din casă şi a plecat acasă la sora sa, căreia i-a mărturisit fapta, spunând că va merge să se predea, la poliţie. În schimb, acesta a mers la ştrandul din Marghita, unde a fost găsit, de altfel, de către echipajele de poliţie.

 Arestat

La propunerea procurorilor, care au subliniat că Orgovan este recidivist, având o condamnare pentru tentativă de omor, inculpatul a fost arestat.

 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite