Un bihorean a dispărut de acasă, în plină zi, în urmă cu o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sava Cristian a mai dispărut de acasă, dar niciodată mai mult de câteva zile
Sava Cristian a mai dispărut de acasă, dar niciodată mai mult de câteva zile

Poliţiştii bihoreni solicită ajutorul persoanelor care deţin informaţii despre unde s-ar putea afla Cristian Sava, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Sânnicolau Român. Bihoreanul a plecat de acasă la data de 4 noiembrie, iar de atunci nu a mai fost văzut.

Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, a anunţat că bihoreanul Cristian Sava, în vârstă de 35 de ani, cu domiciliul în comuna Sânnicolau Român, sat Roit, a plecat de acasă la 4 noiembrie, în jurul orei 14.00, şi nu a mai revenit. „Acesta a mai fost plecat de la domiciliu în repetate rânduri, revenind de fiecare dată după câteva zile", a spus Alina Dinu.

Constituţie robustă

Persoana dispărută are circa 80 de kg, o înălţime de 1,65 cm, constituţie robustă, faţă rotundă, ten deschis, ochii căprui, păr şaten. În ziua dispariţiei, bărbatul purta o geacă maro, pantaloni verzi şi cizme din cauciuc, negre. Persoanele care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie şi să apeleze gratuit numărul de telefon 112.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite