Mai mulţi bani pentru punerea în valoare a monumentelor istorice din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirile cu valoare de monumente istorice din Oradea vor putea fi puse în evidență mai bine. Consilierii locali au aprobat săptămâna aceasta majorarea, cu 90.000 de lei, a bugetului alocat Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice.

Clădirile clasificate ca monumente istorice, precum şi o parte din cele situate în perimetrul Ansamblul Urban Centrul Istoric Oradea prezintă o importanţă deosebită din punct de vedere al patrimoniului cultural local, dar şi al celui naţional. Tocmai de aceea, municipalitatea a luat o serie de măsuri pentru protejarea acestor obiective. Astfel, în cadrul celei mai recente şedinţe de Consiliu Local, consilierii locali au aprobat majorarea bugetului Fundaţiei de Protejare a Monumentelor Istorice, pentru acest an, în sensul majorării acestuia.

Proiectul de hotârâre a fost supus aprobării Consiliului Local, ca urmare a unei solicitări scrise adresate municipalităţii de către Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice, în care, printre activităţile care solicită sume suplimentare se enumeră: întocmirea documentaţiilor tehnice pentru două clădiri, proiect educaţional de mediatizare a monumentelor istorice și servicii de administrare- management activităţi. Bugetul fundaţiei a fost inițial de 100.000 lei. Consiliul Local a aprobat majorarea acestui buget cu peste 89.000 de lei, sumă care a fost transferată de la Consiliul Judeţean.

Reabilitate

Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice a fost constituită în 2000, ca o organizaţie neguvernamentală, cu scop nonprofit. Municipalitatea a finalizat deja prin Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice proiectele de reabilitare a două clădiri importante: clădirea de pe strada Republicii nr. 11-13, aparţinând Episcopiei Ortodoxe şi clădirea de pe strada Republicii nr. 33, aparţinând Episcopiei Romano-Catolice. Aceste proiecte s-au făcut fără a solicita vreo contribuţie din partea proprietarilor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite