ORAŞUL PE SCURT: Traininguri pentru studenţi în cadrul World Citizenship

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 100 de liceeni orădeni au participat, în această după-amiază, la lansarea celei de-a IV-a ediţii a proiectului „World Citizenship”, coordonat de AIESEC. Citește mai jos cele mai importante știri din ediția de astăzi a Adevărului de Seară.

Traininguri pentru studenţi
Aproximativ 100 de liceeni orădeni au participat, în această după-amiază, la lansarea celei de-a IV-a ediţii a proiectului „World Citizenship”, coordonat de AIESEC. Pe parcursul a două luni, cinci studente din India, Serbia, Georgia, Camerun şi Thailanda vor susţine traininguri în cadrul cărora vor fi abordate teme precum înţelegerea lumii înconjurătoare, conştientizarea capacităţilor personale, dezvoltarea abilităţilor personale şi planificarea carierei. Diana Vereş

Acţiuni de ecologizare
Administraţia Ape Crişuri a deschis oficial programul Zilei Mondiale a Apei. După dezbaterile care au avut loc la Hotelul Termal din staţiunea Băile Băile Felix, inspectorii au organizat mai multe acţiuni de igienizare a cursurilor de apă. Activităţile din acest an se desfăşoară sub deviza „Apă curată pentru o lume sănătoasă”. Copiii şi tinerii însoţiţi de profesori şi inspectori vor participa la activităţile de curăţare a malurilor Crişului Repede şi Pârâului Peţa. Diana Vereş

Ziua Poliţiei Române
Poliţiştii bihoreni vor sărbători Ziua Armei pe terenurile de fotbal 5X5. Deşi ceremoniile oficiale vor avea loc joi, astăzi, 12 echipe formate din lucrători ai poliţiilor municipale şi orăşeneşti vor participa la un turneu de minifotbal. Finala competiţiei se va disputa joi după-amiază, după şedinţa festivă programată la ora 9.00 la sediul Inspectoratului din Parcul Traian. În cadrul manifestării, peste 300 de poliţişti vor fi avansaţi în grad. Diana Vereş

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite