REȚETA SUCCESULUI Vând softuri pentru Armata Statelor Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O firmă din Oradea s-a impus pe piaţa internaţională a companiilor din domeniul securităţii informaţiilor. East Technologies vinde softuri armatei americane, Procuraturii Statelor Unite, Organizaţiei Naţiunilor Unite şi unor agenţii federale.

Horaţiu Tănescu (31 de ani) şi Eugen Maliţa (30 de ani) au pus bazele afacerii încă de pe vremea când erau elevi ai Colegiului Naţional Emanuil Gojdu din Oradea. Totul a început de la pasiunea pe care o aveau pentru calculatoare. Firma a pornit cu un calculator, câteva licenţe şi mult entuziasm. Pasiunea care i-a unit pe cei doi s-a transformat într-o afacere de succes.

Cei doi vând acum, în întreaga lume, programe care şterg datele de pe calculatoare şi asigură astfel protecţia informaţiilor pentru instituţii şi firme. „Ideea aparţine lui Horaţiu, el a studiat problema asta, după care ne-am asociat. Am pornit cu un singur calculator şi nişte licenţe, fără capital şi cu interent prin dial-up, pe telefon”, şi-a amintit Eugen.

Clienţi secreţi

Cei doi creează programe de securitate pentru instituţii ca Armata Statelor Unite, Organizaţia Naţiunilor Unite, Procuratura Statelor Unite, Departamentul de Apărare al SUA şi agenţii federale care nu pot fi nominalizate din motive de securitate. Cel mai greu a fost până în momentul în care au câştigat prima mie de dolari. „Noi am pornit de la ideea să nu exportăm forţa de muncă ci inteligenţa, prin produsul finit. Valoarea adăugată este mai mare, satisfacţia este mai mare, beneficiul este mai mare”, a subliniat Eugen Maliţa.

Co-fondatorul firmei, Horaţiu Tănescu, spune că succesul se datorează în primul rând faptului că au fost printre primele firme care au produs softuri destinate ştergerilor de date de pe calculatoare. “În acest domeniu importantă este vechimea”, precizează Horaţiu.

Suntem printre primii în domeniu şi programele noastre au progresat an de an.
Horaţiu Tănescu, fondator East Technologies

Protejează datele clienţilor

Softurile create de cei doi orădeni sunt destinate protejării identităţii utilizatorului de calculator. Firmele care înlocuiesc calculatoarele şi pe cele vechi le donează sau le dau altor departamente folosesc astfel de programe pentru a-şi proteja informaţiile, care, chiar dacă sunt şterse, rămân stocate undeva în calculator.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite