Explozie de joburi pentru orădenii cu studii medii și superioare, în domeniul electronic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile care produc componente electronice s-au dezvoltat în criză. Orădenii tineri, dar şi cei disponibilizaţi la vârste înaintate, care-şi ştiu meseria, au avut astăzi şansa să-şi găsească un job.

Pentru prima dată companiile care se ocupă de producţia de componente electronice au cerut AJOFM Bihor sprijin pentru a-şi ocupa posturile. A fost o speranţă pentru orădenii care au pierdut un loc de muncă la o vârstă înaintată, mai ales pentru că sunt puţini oameni specializaţi în domeniul electronic. Viorel Popa este unul dintre cei care s-a trezit fără un loc de muncă la vârsta de 49 de ani.


Şanse pentru toţi


„Eu am terminat Automatizări şi am lucrat foarte mult timp în telecomunicaţii”, a mărturisit bărbatul. „Chiar dacă nu am avut funcţia de inginer de telecomunicaţii, practic cam asta am făcut până în vara anului trecut”, a spus orădeanul. „S-au făcut restructurări, apoi am păţit un accident şi nu am putut lucra”, a mai spus Popa.


În ciuda greutăţilor orădeanul îşi păstrează optimismul. „Nu cred că vârsta mea va fi un impediment, am fost deja la două interviuri. Sunt insistent şi ştiu că am aptitudini pentru domeniul tehnic”, a încheiat Viorel Popa.Companiile susţin că în Oradea acum ia avânt dezvoltarea electronică. De aceea, pe măsură ce ele se extind, este tot mai greu să găseşti specialişti pentru funcţiile de conducere, cum sunt şefii de bandă sau de secţie. „În Oradea abia acum se dezvoltă domeniul electronic. Este greu să găseşti specialişti, dar pe aceştia îi căutăm doar pentru funcţii de conducere”, a spus Dumitriţa Vlad, HR Manager al Shinheung Electronics. 


„Avem locuri de muncă pentru că ne extindem. Doar anul trecut am angajat 1.000 de oameni. Pe cei care nu sunt specializaţi îi specializăm noi”, a explicat şi Codruţa Bala, HR Manager al Celestica. Angajatorii oferă şi transport pentru fabricile aflate în afara oraşului. „Şanse de anagajare sunt şi pentru cei care abia ştiu să scrie şi să citească, şi pentru cei care au o specializare”, a spus şi reprezentantul Hanil, Maria Bondar.

Cred că am şanse de angajare pentru că sunt insistent şi am aptitudini în domeniul tehnic.
Viorel Popa, şomer

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite