Valentin Tocuţ a plecat astăzi spre Haiti, unde va munci pentru victimele cutremurului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Tocuţ s-a specializat ani la rând în punerea de proteze
Valentin Tocuţ s-a specializat ani la rând în punerea de proteze

Tehnicianul Fundaţiei Theranova va petrece Paştele în statul devastat. Valentin este al doilea român care s-a oferit să plece în Haiti ca să facă proteze pentru persoanele schilodite în urma dezastrului.

Valentin Tocuţ porneşte azi spre Haiti, cu scopul de a reda speranţa victimelor cutremurului devastator. „În această dimineaţă plec spre Berlin. Luni pornesc spre Madrid, de unde voi merge la Santo Domingo şi de acolo spre Leogane”, a declarat Valentin Tocuţ pentru Adevărul de Seară, ediţia de Oradea. Tehnicianul a povestit că nu a reuşit să vorbească foarte multe cu colegul lui din Haiti, însă ştie că acesta a început deja să lucreze la proteze. „Echipamentele au ajuns foarte târziu, dar acum nu mai sunt probleme”, a spus Valentin. El va rămâne în Haiti până în 20 aprilie, iar colegul său, Iosif Pop, urmează să se întoarcă în ţară la 15 martie.

Valentin Tocuţ va locui într-o tabără nemţească, în zona Leogane, cea mai afectată de cutremur. Potrivit acestuia, în tabără nu există conexiune la Internet, iar pentru a putea ţine legătura cu familia va fi nevoit să meargă într-o tabără franceză. „Ne putem deplasa doar însoţiţi. Nu putem să ieşim din tabără decât cu maşina şi nu avem voie să ne abatem de la traseu”, a precizat tehnicianul orădean.

Primele vieţi salvate

Iosif Pop, care se află în Haiti de la începutul lui februarie, povesteşte că în urmă cu o săptămână a avut primii pacienţi, un tânăr, un copil şi o fetiţă de 12 ani. Orădeanul a fost şocat de sărăcia oamenilor de acolo, dar şi de puterea lor de a merge mai departe.

Echipă de top
Iosif Pop, de 34 de ani, a plecat în Haiti în urmă cu trei săptămâni. Românul este primul tehnician care a plecat acolo pentru a lucra în laboratorul mobil al unei fundaţii din Germania şi pentru a face proteze pentru haitienii rămaşi fără mâini şi fără picioare în urma dezastrului. Iosif Pop şi Valentin Tocuţ lucrează la Fundaţia Theranova de nouă ani şi au urmat cursuri şi seminarii de specializare în întreaga lume.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite