Intelectuali condamnați la foame protestează împotriva lefurilor de mizerie din învățământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diana Costin are 21 de ani de experienţă şi un salariu de mizerie
Diana Costin are 21 de ani de experienţă şi un salariu de mizerie

Diana Costin se revoltă că, după 20 de ani de predat limba franceză, a ajuns să câştige un salar de mizerie, după reduceri. Aproximativ 1.000 de profesori bihoreni ies astăzi în stradă, nemulţumiţi de salarii.

Profesori cu zeci de ani de vechime în spate își scandează în stradă nemulţumirile. Ei mărşăluiesc astăzi, din faţa Casei de Cultură până la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean. „Avem în învăţământ o categorie de salariaţi, personalul nedidactic, care a fost cel mai afectat de reducerile salariale. Ei au avut şi înainte salarii mizerabile, iar acum tot mai mulţi părăsesc sistemul de învăţământ pentru că nu pot trăi cu salarii de 300-400 de lei pe lună”, a mărturisit Diana Costin, de 51 de ani, profesoară de franceză la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. Are peste 20 de ani de experienţă, toate gradele didactice luate şi un salariu sub nivelul modestiei.

Intelectuali muritori de foame

Un profesor care are câţiva ani de experienţă ajunge să ia în mână 687 de lei, fără să aibă rate sau alte cheltuieli”, a mai spus femeia. Situaţia este şi mai gravă pentru persoanalul nedidactic care trebuie să se descurce pe lună cu 450 de lei sau pentru un casier care merge acasă cu 517 lei. „Profesorii au ajuns să fie muritori de foame, mai ales că au acasă familie, copii de întreţinut, rate de plătit şi alte dări către stat. Tot ei sunt ţinta disponibilizărilor”, s-a revoltat Voica Ivan, altă protestatară nemulţumită.

Împotriva subfinanțării

Potrivit liderului din Bihor a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Ioan Ţenţ, din cei 10.000 de profesori din judeţ, aproape jumătate au confirmat că participă la miting. Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului de Jandarmi spune că peste 40 de jandarmi asigură paza celor aproximativ 1.000 de profesori care îşi reclamă în stradă drepturile salariale. Profesorii protestează împotriva subfinanţării sistemului de învăţământ, a legii educaţiei şi a pensiilor, dar în special pentru dispariţia a 3.500 de posturi.

Motive
Dascălii au protestat împotriva salariilor tăiate şi a lipsei posturilor

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite