EXCLUSIV ADEVARUL DE SEARA Viaţa de vedetă după „Dansez pentru tine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilaria şi Petrişor continuă să danseze
Ilaria şi Petrişor continuă să danseze

Orădenii Ilaria, Cornel şi Petrişor au povestit cum i-a ajutat emisiunea în viaţă. Toţi au un singur lucru în comun, dansul. După emisiune toţi trei şi-au legat viaţa de activitatea care i-a lansat în viaţa publică.

EXCLUSIV: Povestea mamei Ellei, câştigătoarea de la "Dansez pentru tine"

Ilaria Cherloabă, Cornel Ogrean şi Petrişor Ruge au povestit pentru „Adevărul de Seară” cum arată viaţa lor după „Dansez pentru tine”. Toţi au un numitor comun, dansul, activitatea cu care s-au lansat în viaţa publică. După emisiune cei trei orădeni au devenit mici vedete. Însă doar Petrişor Ruge a rămas în atenţiapublicului, după ce Andreea Bălan, partenera lui din timpul emisiunii, l-a luat în echipa ei de dansatori.


Ilaria predă dans


Totodată, orădeanul continuă să danseze şi cu echipa de balet a emisiunii care l-a lansat. „Predau cursuri de dans copiilor, la o sală de la Grădiniţa 49, din Oradea. Îmi place foarte mult ceea ce fac”, a mărturisit Ilaria. Tânăra orădeancă este mai nou şi antrenoare de zumba.


Cornel antrenează miri


„Mi-am luat atestatul în luna septembrie, la Bratislava. Am diplomă de instructor”, spune tânăra. Şi asta nu e tot. Împreună cu Cornel Ogrean, Ilaria face show-uri la nunţi, botezuri şi diferite evenimente.  Tânărul concepe toate coregrafiile dansurilor pe care le face în timpul show-urilor, realizate cu Ilaria. „Avem un program de 30 de minute, facem nouă dansuri, latino şi standard. Noi suntem şi coregrafi şi dansatori”, mărturiseşte orădeanul. Anul viitor îşi va deschide o sală de dans, unde va organiza cursuri şi va face coregrafie pentru miri. Şi în acest proiect va colabora cu Ilaria Cherloabă. El recunoaşte că emisiune i-a schimbat aproape în totalitate viaţa.


„Participarea la emisiune este un avantaj pentru noi, în ceea ce facem acum. Tot ce facem datorăm acestei emisiuni. Nu pot să-mi imaginez viaţa mea fără Dansez pentru tine, nu văd cum ar fi fost dacă nu aş fi participat la emisiune”, spune Cornel Ogrean.


Are un job de vis


Pe lângă meseria de dansator, Cornel Ogrean lucrează şi ca operator pe calculator, la o firmă care se ocupă de arhivarea unor biblioteci din Germania şi Elveţia. Spune că are job-ul de vis. „M-am angajat la firmă în urmă cu un an, când am terminat colaborarea cu Pro TV. Multă lume şi-ar dori job-ul meu, care este foarte ok din toate punctele de vedere”, mărturiseşte dansatorul.

Muncind zilnic, ore întregi, emisiunea m-a ajutat foarte mult să cresc ca dansator.
Petrişor Ruge, concurent „Dansez pentru tine”

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite