Zeci de orădeni au ajuns la spital după ce și-au „stropit” sărbătorile cu prea multe pahare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte dintre orădeni au exagerat cu băutura de sărbători
O parte dintre orădeni au exagerat cu băutura de sărbători

Pentru Serviciul De Ambulanță Bihor și medicii din cadrul Unității de Primire Urgențe de la Spitalul Județean, perioada sărbătorilor de iarnă este una foarte plină. În acest an, medicii au intervenit în zeci de cazuri de persoane aflate în stare avansată de ebrietate. Evenimentele au avut loc mai ales în seara de Ajun și în prima zi de Crăciun.

Cadrele medicale de la Serviciuluid deAmbulanță Bihor a intervenit mai mult în cazul orădenilor turmentați care au căzut pe stradă. „S-au înregistrat aproximativ 10 astfel de cazuri, cu orădeni în stare avansată de ebrietate, într-un interval de 12 ore. Apelurile au venit cu preponderenţă seara, după ora 20", spune medicul de gardă la Ambulanţă. Printre ei se numără şi oameni ai străzii, dar mai ales orădeni care au petrecut un pic prea mult cu prietenii.

Şi la Unitatea de Primire Urgențe (UPU)a Spitalului Clinic Județean de Urgență au ajuns mulți orădeni care au exagerat cu băutura de Crăciun.„S-au înregistrat destul de multe cazuri de orădeni care au ajuns la UPU şi prezentau diverse grade de îmbibaţie cu alcool. Totuşi, niciunul nu a fost grav", spune și medicul șef al UPU, Hadrian Borcea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite