Viteza şi lipsa de experienţă au mai făcut două victime pe şoselele din Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane şi-au pierdut viaţa, duminică, pe şoselele din Bihor. Un motociclist în vârstă de 34 de ani,  în timp ce conducea o motocicletă nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi s-a izbit de un podeţ, impactul fiindu-i fatal, iar un bărbat de 69 de ani a fost accidentat mortal de un tânăr şofer.

Duminică dimineaţa, pe Drumul Naţional 19, în localitatea Cadea, bihoreanul G.T., de 34 de ani, din comuna Diosig, în timp ce conducea o motocicletă, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar la ieşirea dintr-o curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei. Astfel, motocicleta a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un podeţ.În urma accidentului rutier, motociclistul a suferit leziuni care i-au provocat decesul" a spus Alina Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Bihor. În cursul aceleeaşi zile, pe pe drumul judeţean 767, în afara localităţii Rotăreşti, C.C., de 20 de ani, un tânăr şofer fără experienţă, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Franţa, a accidentat mortal un pieton. Bărbatul în vârstă de 69 de ani, era din localitatea Rotăreşti, iar în momentul producerii accidentului se afla pe marginea carosabilului. În ambele cazuri cercetările în cauză continuă.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite