Viceprimarul Biró se dezice de acuzaţiile ANI, conform cărora s-ar afla în conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viceprimarul Biró Rozália
Viceprimarul Biró Rozália

Biró Rozália, viceprimarul Oradiei, ia poziţie după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat organele competente pentru anchetarea accesteia pentru conflict de interese. Viceprimarul susţine că ANI a procedat incorect în cazul cercetării sale.

După ce vineri Agenţia Naţională pentru Integritate anunţa posibilul conflict de interese în care s-ar afla viceprimarul Biró Rozália, aceasta se apără de acuzaţiile făcute. Comunicatul dat presei de către ANI susţine că Biro ar fi semnat, în calitate de viceprimar, un act de închiriere al barului Roma, către fundaţia Partium, în condiţiile în care ea este şi membru fondator al organizaţiei. Mai mult, la data respectivă Primăria nici măcar nu era proprietarul imobilului.

Motivele lui Biro

Viceprimarul susţine că deşi a fost anunţată în luna iunie că întreaga sa activitate va fi verificată de ANI, nu a fost pusă la curent cu acuzaţiile care i se aduc. Biró Rozália spune că actul de închiriere trebuia semnat de primarul oraşului Ilie Bolojan, dar că din moment ce acesta era plecat, toate atribuţiile i s-au delegat ei. „În lipsa primarului atribuţiile conferite de lege primarului, vor fi exercitate de către doamna viceprimar Biró Rozália, inclusiv responsabilitatea de inventariere şi administrare a bunurilor care aparţin domeniului public, domeniului privat al municipiului Oradea", se specifică în comunicatul transmis de viceprimar.

Procedură „incorectă"

Vicele afirmă că spaţiul barului Roma a fost adjudecat Fundaţiei Partium, în urma unei licitaţii publice, procedurăă avizată de Direcţia de Patrimoniu din Primăria Oradea. „Pe baza contractului de închiriere urma ca administratorul să predea spaţiul chiriaşului cu proces verbal de predare - primire. Acest act nu a fost încheiat, chiriaşului nefiindu-i predat spaţiul pentru folosinţă nici până în prezent", mai spune Biro. După aceste precizări viceprimarul subliniază că situaţia creată de anchetarea ei i se pare „incorectă".

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite