PORTRET: Profesorul Valentin Serac este kinetoterapeutul din blogosferă

În urmă cu cinci ani, tânărul profesor a parcurs distanţa dintre Oradea şi Cetatea Sarmizegetusa pe bicicletă. După ce şi-a încheiat cariera sportivă, fostul handbalist şi-a continuat activitatea într-un domeniu înrudit. A ales Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Kinetoterapie.

În 1996, Valentin Serac a devenit cadru universitar, şi s-a implicat în activităţi de voluntariat. „În acelaşi an, am lucrat part-time, ca şi kinetpoterapeut la Fundaţia de Scleroză Multiplă, experienţă care s-a prelungit timp de cinci ani, până în 2001”, spune Valentin Serac.

Motivat de o ambiţie puternică, tânărul profesor a căutat definiţia corectă a specialistului în kinetoterapie. „Ca şi kinetoterapeut ajuţi oamenii să se regăseasc, să se recupereze, să îşi regăsească sănătatea. Să fii un bun kinetoterapeut înseamnă să fii foarte bine pregătit din punct de vedere profesional, să ai o capacitate empatică extraordinară, să poţi comunica eficient cu oricine şi oricând, să ai la tine mereu o injecţie cu bună dispoziţie, indiferent de starea în care te afli. Kinetoterapeutul excelent nu poate fi înlocuit niciodată”, afirmă Valentin Serac.

Traducător în timpul liber

La mijlocul anului 2007, Valentin Serac şi-a creat popriul blog. În doi ani şi jumătate de activitate a ajuns la perfomanţa de la avea aproape 100.000 vizite. „Cred că am reuşit să fac ceea ce mi-am propus, adică să unesc kinetoterapeuţii de pretutindeni. Dar nu doresc să fie un blog tipic pe care să se poarte discuţii despre tratamente. Scriem despre câte un film, muzică, pasiunea pentru câini, încerc să îl fac plăcut”, spune tânărul.

Valentin Serac este pasionat de limbile străine şi a tradus cinci cărţi pentru editura Curtea Veche. „Sunt cărţi motivaţionale. Mie îmi place să motivez oamenii, să-i fac să devină mai buni, să-i văd crescând şi sunt absolut suficiente ca răsplată succesele lor”, a explicat profesorul. În urmă cu cinci ani, împreună cu un prieten, Valentin Serac s-a aventurat într-o excursie pe bicicletă până la Sarmizegetusa. „Am mers peste 120 de kilometri zilnic. Nu ne-am dat jos niciodată, n-a contat că plouă, fulgeră sau ninge. Ne-am dus pe ruta Deva-Hunedoara şi ne-am întors pe ruta Lugoj-Timişoara-Arad-Oradea. A fost extraordinar şi am avut timp să admirăm şi peisajul. Am înţeles totuşi că riscuri există, după ce am văzut foarte multe cruci pe marginea drumului. Pe bicicletă nu eşti protejat”, recunoaşte profesorul orădean.

Întrebări şi răspunsuri
Cum motivaţi studenţii?
Nu le spun niciodată că va fi bine. Le va merge bine atunci când se vor pregăti, când vor fi de minimum nota 9, când vor cunoaşte trei limbi străine, când vor face voluntariat, practică şi atunci când vor şti să convingă oamenii, pacienţii.

Veţi continua să vă implicaţi în activităţi de voluntariat?
Da. Până acum am reuşit să facem câteva ieşiri în oraş cu pacienţi de la Fundaţia de Scleroză Multiplă şi vrem să facem acelaşi lucru şi cu cei internaţi la căminul St. Martin. Cei mai buni sunt trimişi la astfel de instituţii pentru voluntariat. Primesc un certificat, iar în acest fel câştigă ei, câştigă instituţia, dar în primul rând bolnavii.

Ce-i place
„Îmi place cel mai mult să văd lucrurile bune din oameni, calităţile pe care nici ei nu ştiu că le au. Îmi place să promovez tinerii, sportul, să mă implic în acţiunile de voluntariat şi să-i mobilizez pe alţii prin exemplul personal“.

Ce nu-i place
„Nu îmi place cinismul dublat de egoism, superficialitate şi ipocrizie. Acestea sunt cele patru lucruri care nu îmi plac deloc şi sunt foarte des întâlnite, tarele clasice româneşti. Mă deranjează izolarea la care au ajuns oamenii, unii faţă de ceilalţi. Nu îmi place că am devenit nişte maşini şi doar câţiva au puterea să recunoască acest lucru“.

Profil
Născut: 31 decembrie 1969, Beiuş
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Kinetoterapie, Oradea
Familie: Căsătorit, un băiat