Vacanță cu jocuri cercetășești și competiții pentru copiii de la Don Orione

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vacanță cu jocuri cercetășești și competiții pentru copiii de la Don Orione
Vacanță cu jocuri cercetășești și competiții pentru copiii de la Don Orione

Zeci de elevi și-au petrecut o săptămână de vacanță într-un mod inedit, la poalele Muntelui Vlădeasa. Cei mici au căutat comori ascunse, au făcut drumeții, au învățat să cânte și să joace în scenete alături de îndrumătorii lor.

Între 20 şi 27 iunie, Congregaţia Don Orione din Oradea a organizat o tabără de vară pentru 50 de copii orădeni la Rogojel, la poalele Muntelui Vlădeasa.

Nu mai puțin de 14 voluntari au avut grijă de ei și le-au coordonat un program interactiv.

Copiii au fost împărţiţi în grupe, după model cercetăşesc, participând la competiţii şi jocuri tematice, în principal în „căutarea comorii", care consta de fapt în strângerea legăturilor de prietenie dintre ei sub pretextul concursului pe echipe aflate în competiţie.

Dimineţile au început cu un program de înviorare, ca în orice tabără organizată de coordonatorii de la Cercetaşii şi Oratoriul din cadrul Centrului Don Orione. S-au organizat trei drumeţii, la Pietrele Albe, Valea Frăsinelului şi la un arbore Sequoia gigantea, în timpul cărora copiii au învăţat o mulţime de lucruri interesante despre natură şi cât de important este să o respecte, să nu o distrugă şi să o protejeze.

Serile s-au încheiat cu spectacole constând în cântece, jocuri şi scenete prin care cei mici îşi puneau în valoare talentele şi creativitatea.

La această tabără au participat şi copii fără posibiltăţi materiale, 30% din cei prezenți neplătind nimic, iar ceilalţi au achitat doar cazarea, toate celelalte cheltuieli fiind acoperite de Congregaţia Don Orione din Oradea.  

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite