Universitatea din Oradea a fost felicitată pentru rezolvarea problemelor din trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vizita reprezentanţilor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) pentru evaluarea instituţională a Universităţii din Oradea (UO) s-a încheiat vineri. Calificativul dat UO va fi ştiut abia peste o lună, dar universitatea a primit deja felicitări pentru modul în care s-a distanţat de scandalurile diplomelor false.

Potrivit informaţiilor transmise de către Olimpia Popoviciu, purtător de cuvânt la UO, comisia de evaluare a fost compusă din 36 evaluatori, dintre care un expert evaluator străin din Irlanda şi doi studenţi. A fost evaluată universitatea din punct de vedere instituţional şi 28 de programe de studii (specializări) de licenţă şi masterat de la 15 facultăţi. Procedura evaluării s-a derulat în perioada 2 - 4 martie 2011.

Pe ultimii trei ani

Concluziile generale ale vizitei de evaluare au fost prezentate, în faţa Senatului Universităţii din Oradea, de către directorul de misiune, Lazăr Vlăsceanu, de la Universitatea din Bucureşti. „Concluziile specifice şi acordarea calificativului, sunt de competenţa Consilului ARACIS şi vor fi făcute publice după şedinţa Consiliului ARACIS, peste aproximativ o lună", a spusm Popoviciu.

Directorul de misiune a precizat că evaluarea Universităţii din Oradea a vizat activitatea instituţiei pentru perioada 2008 până în prezent, precum şi măsurile întreprinse pentru aplicarea noii Legi a Educaţiei Nanţionale. „În prezentarea contextului vizitei, Vlăsceanu a felicitat forurile de conducere ale UO pentru rezolvarea problemelor din trecut, pentru modul tranşant în care a fost abordată şi rezolvată majoritatea problemelor cu care s-a confruntat instituţia în ultimii ani", a mai spus Popoviciu.

Fără plagiat

Comisia a apreciat dezvoltarea cercetării, subliniind că în ultimii an pe acest segment „UO a obţinut rezultate remarcabile". Recomandarea evaluatorilor a făcut referire la implicarea unui număr cât mai mare de cadre didactice în cercetare, respectarea eticii în cercetare, amintind problemele de plagiat cu care s-a confruntat UO în trecut.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite