Oradea: Ţuica „bio” a fost gustată de dimineaţă de orădeni (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Ţuica „bio”  a fost gustată de dimineaţă de orădeni (GALERIE FOTO)
Oradea: Ţuica „bio” a fost gustată de dimineaţă de orădeni (GALERIE FOTO)

Primul târg agricol cu vânzare, organizat după 1990 în Bihor, se desfăşoară în parcarea Era Shopping, până duminică.

CITEŞTE ŞI:

Peste 40 de fermieri şi producători agricoli îşi prezintă oferta de legume, fructe, produse de panificaţie, miere şi chiar pălincă.  „Am o pălincă foarte bună, produsă în mod tradiţional”, a spus Vlad Flore din Ceica. El le oferă vizitatorilor posibilitatea să deguste. Majoritatea celor care au simţit gustul „apei de foc” au şi cumpărat.

„Nu vindem paste chinezeşti, ci paste din făină integrală. Sunt foarte sănătoase. Primii consumatori au fost cei din familia mea”, a explicat Nagy Miklos, producător ecologic de cereale.

Mierea de albine simplă sau cu amestecuri de seminţe şi fructe stă lângă paste, aşteptând clienţii dornici de sănătate. Merele din Urvind se vând în saci de cinci kilograme, iar cele de Cheresig la kilogram. Primii clienţi au fost oficialităţile prezente la deschidere.

Un loc aparte în expoziţie îl au florile şi produsele de grădinărit. Predomină plantele de sezon, gladiole şi crizanteme, iar la seminţe oferta este foarte generoasă.

Producătorii oferă sfaturi pentru cultivarea şi întreţinerea bulbilor, seminţelor şi a viitoarelor plante. Zece fermieri şi-au adus şi ei „produsele” la expoziţie. Vaci şi oi de carne, dar şi porumbei, cai, ponei şi ciobăneşti româneşti pot fi admirate şi achiziţionate.

Ţarcurile lor sunt înalte şi solide, dar copiii care au ajuns în târg se uită printre scânduri la animale. Adulţii le evaluează cu ochi critic sau admirativ. „Vrem să promovăm rasele de carne în rândul fermierilor bihoreni”, a spus Florian Pavel.

Alături de ele, sunt utilaje agricole performante, cu care se pot ara sau recolta suprafeţe mari de teren. Producătorii de utilaje sunt din Cehia şi Slovacia.

„Promovăm în expoziţie produse ecologice şi tradiţionale. Pe acest criteriu am ales fermierii şi producătorii invitaţi. Cine vrea să cumpere alt gen de produse poate apela la hypermarketuri”, a spus Florian Pavel, şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite