Trei orădeni au prejudiciat mai multe firme cu aproape două milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei asociaţi ai unei societăţi orădene sunt suspectaţi de poliţişti că ar fi provocat un prejudiciu de peste 1.700.000 lei, prin emiterea unor file CEC şi bilete la ordin fără acoperire.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă de orădencele M.D., de 42 de ani, C.G., de 35 de ani şi împotriva lui S.A., de 48 de ani, din Olanda, suspectați de înşelăciune prin emiterea unor file CEC şi bilete la ordin fără a avea disponibil în cont. 

"Aceştia sunt suspectaţi că, în perioada octombrie 2008 - martie 2009, în calitate de asociaţi şi administratori ai unei societăţi comerciale cu sediul în Municipiul Oradea, ar fi indus şi menţinut în eroare reprezentanţii mai multor societăţi din ţară, de la care au achiziţionat materii prime alimentare. Cei trei sunt acuzaţi că pentru plata produselor cumpărate, ar fi emis mai multe instrumente de plată, respectiv file CEC şi bilete la ordin, care odată introduse spre decontare, au fost refuzate la plată, din cauza lipsei de disponibil în cont", spune inspector Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.

Valoarea totală a prejudiciului provocat de cei trei este de 1.750.000 lei, din care poliţiştii bihoreni au reuşit recuperarea a aproximativ 30%. Cei trei sunt cercetați în stare de libertate.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite