Stiri din Oradea

Transfugi pakistanezi ascunși într-un TIR au fost prinși la frontieră, în Borș

18 martie 2010, 14:58 |  Autor: Diana Vereș | 

Cuvinte cheie: oradea, bihor, adevarul de seara oradea, politia de frontiera, bors, pakistan, pakistanezi, dan lazar,

Zece pakistanezi au fost prinși la frontiera cu Ungaria

Oradea

Zece pakistanezi au fost prinși la frontiera cu Ungaria

 

Aproape de miezul nopții, polițiștii de frontieră bihoreni au descoperit într-un automarfar care s-a prezentat în punctul de trecere Borș, zece cetățeni pakistanezi care încercau să treacă fraudulos granița.


 "Migranții erau ascunși printre paleții de cherestea pe care îi transporta un TIR înmatriculat în județul Alba. Din primele informații, materialul lemnos trebuia să ajungă în Italia", a spus, în această dimineață, comisarul șef Dan Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră. Autoritățile de frontieră au demarat cercetările pentru a descoperi filiera pe care au ajuns migranții în România. "Situația din țara noastră nu este una foarte bună. Ne-am săturat de sărăcie și am vrut să ajungem în Italia, să lucrăm", a spus unul dintre pakistanezi. Întrebat de ziariști, bărbatul a refuzat să dezvăluie identitatea celui care le-a promis o viață mai bună în occident sau suma pe care ar fi plătit-o pentru a ajunge în spațiul Schengen. Cel mai tânăr dintre cetățenii pakistanezi prinși la frontieră are 18 ani. Cei zece bărbați vor fi cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar dosarul este în curs de cercetare. Săptămânal, autoritățile de frontier se confruntă cu încercări nereușite de trecere frauduloasă a graniței.





Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole