Trafic fluidizat pe malul Crişului, după modernizarea străzii Principatelor Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modernizarea străzii Principatelor Unite a fost finalizată. Circulaţia se desfăşoară pe sens unic, de la intersecţia cu Tudor Vladimirescu până la cea cu strada Constructorilor. Lucrările au costat peste un milion de lei.

Municipalitatea  a finalizat modernizarea străzii Principatelor Unite, pe tronsonul cuprins între strada Călăraşilor şi strada Constructorilor. Scopul acestei lucrări a fost fluidizarea circulaţiei autovehiculelor şi crearea unei legături între zona centrală a oraşului şi cartierul Ioşia. Circulaţia se desfăşoară pe sens unic de la intersecţia cu Tudor Vladimirescu până la intersecţia cu strada Constructorilor, continuând apoi pe sub podul Decebal, înspre Splaiul Crişanei şi până la Sala Sporturilor.

Peste un milion de lei

Lucrările de modernizare a străzii Principatelor Unite au început la sfârşitul lunii august a anului trecut şi au presupus realizarea sistemului de apă-canalizare, termoficare, amenajarea carosabilului (516 metri lungime, 6 metri lăţime), amenajarea trotuarelor pietonale şi acceselor la locuinţe, montarea de borduri, montarea de indicatoare rutiere, realizarea iluminatului public şi realizarea unui zid de sprijin din beton cu balustradă de la podul pietonal de lângă Centrul de Calcul înspre aval spre malul stâng al Crişului. „Lucrările au fost executate de firma Drumuri Bihor şi sunt în valoare totală de peste un milion de lei,  cu TVA", a transmis Mirela Macra, consilier în cadrul biroului de presă al Primăriei Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite