Tokes Laszlo a cerut anchetă la Judecătoria Oradea, după apariția în presă a detaliilor legate de divorț

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tokes Laszlo ar putea ajunge vicepreşedinte în Parlamentul European
Tokes Laszlo ar putea ajunge vicepreşedinte în Parlamentul European

Europarlamentarul Tokes Laszlo a depus o cerere la Judecătoria Oradea, în care solicită declanșarea unei anchete, pentru a afla modul în care au ajuns la presă informații din cererea de divorț, depusă de soția sa Edith Tokes la instanță.

Mai citește ce scrie presa din Ungaria despre divorțul soților Tokes

"Se pare că documentele privind această cauză au ajuns în mod ilegal de la Judecătoria Oradea în posesia unei publicații orădene. Având în vedere aceste circumstanţe, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania a adresat Judecătoriei Oradea o cerere, în data de 30 martie 2010, solicitând anchetarea modului în care documentele au ajuns în posesia jurnaliştilor", se arată într-un document remis astăzi de Biroul de presă al europarlamentarului.

Cei vinovați de publicarea informațiilor să fie trași la răspundere

Fostul episcop de Piatra Craiului este nemulțumit că divorțul și problemele din căsnicie au fost dezbătute pe larg în presă, după ce soția lui a scris în cererea de divorț despre „nenumărate aventuri pe care le-a avut, unele de care ştiau şi colegii lui, din moment ce nu s-a sfiit să fie discret" şi îl acuză pe Tökés că o „teroriza" şi o „traumatiza psihic"."Astfel de „scurgeri", cu tentă politică, s-au mai petrecut, din păcate, în România deşi potrivit prevederilor legale - Constituţia României, precum şi legea privind liberul acces la informaţii cu caracter public 544/2001 şi legea privind protecţia datelor personale, 677/2001 - eliberarea, obţinerea sau publicarea unor astfel de documente cu caracter personal constituie infracţiune. Din acest motiv aşteptăm ca autorităţile abilitate să facă lumină în acest caz şi să îi tragă la răspundere pe vinovaţi", se mai arată în comunicatul trimis de reprezentanții lui Tokes Laszlo. 

Campanie de discreditare împotriva lui Tokes

Toró T. Tibor, președintele executiv al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania susține în același document că "ceea ce presa de scandal denumeşte „dezvăluire" nu este un demers întâmplător, ci se desfăşoară în baza unui scenariu adaptat de la serviciile secrete ale vechiului regim, demers care se înscrie în eforturile de denigrare din ultimii 20 de ani îndreptate împotriva lui Tőkés László, care a fost ţinta unei perpetue campanii menite să îl discrediteze politic şi moral".

Citește aici confesiunile lui Tokes Edith despre căsnicia cu fostul episcop


Scrisoare Tokes Edith, partea I

Cere anchetă internă

"Scopul vădit al acestei cruciade propagandiste, născocită în bucătăria Securităţii regimului postcomunist, este demolarea imaginii - politice şi morale - a „eroului de la Timişoara", a apărătorului spiritului anticomunist al Revoluţiei, a celei mai credibile personalităţi care luptă pentru unitatea spirituală a comunităţilor maghiare care trăiesc în ţările din Bazinul Carpatic"m se mai arată în document.  "Nu am permis în trecut ca acestă campanie să îşi atingă scopul, nu o vom face nici acum", susține președintele executiv al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania.

În cererea depusă la Judecătoria Oradea Tokes arată că : "banuiala mea se îndreaptă spre ideea după care, conținutul dosarului sau copia după cererea de chemare în judecată au fost obținute direct de la dosarul insțantei de judecată". El solicită să i se comunice, printre altele, dacă dosarele aflate la instanță pot fi consultate direct de către alte persoane decât de cele direct implicate, dacă reprezentanții presei au acces la dosarele aflate pe rolul instanței, dacă instituția Judecătoriei are vreo responsabilitate pentru confidențialitatea datelor din dosarele civile.



Și presa din Ungaria a scris pe larg despre divorțul fostului episcop Tokes Laszlo

Edith Tökés, soţia pastorului reformat László Tökés, cel de la care a pornit Revoluţia din Timişoara în 1989, a intentat proces de divorţ la 23 martie. Soţii Tökés sunt căsătoriţi din 1985 şi au împreună trei copii.

Divorțul celor doi a fost preluat de presa maghiară
Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite