PORTRET / Orădeanul Teodor Balmoş a trecut prin război şi încă îi arde de glume

Teodor Balmoş

Bătrânul scrie anecdote de 50 de ani. A supravieţuit celui de-al doilea Război Modial şi regimului comunist cu un atu greu de combătut: simţul umorului.

PROFIL
Născut. 12 iulie 1926
Profesie. Şef de haltă Piatra Craiului
Familie. Cinci nepoţei

Povestea lui Teodor Balmoş începe în anul 1945, când, la doar 20 de ani, s-a angajat ca frânar la CFR Oradea. În ciuda greutăţilor, bărbatul a ajuns în câţiva ani şef la Căile Ferate. Viaţa zbuciumată l-a îndemnat la scris. A colaborat cu ziare naţionale şi locale şi a schimbat apoi jurnalismul cu gluma. Acum, Teodor Balmoş încântă cunoscuţii cu anecdote.

Amintiri din război
„M-am angajat la Căile Ferate în toiul celui de-al doilea Război Mondial. Erau vremuri grele. Nici uniforme nu ne dădeau”, rememorează Balmoş. „După primele luni, m-am întâlnit cu doi săteni  din Măgeşti. S-au rugat de mine: du-ne acasă”, povesteşte Teodor. Deşi se temea, bărbatul s-a hotărât să-i ajute. „Lucram la un tren de marfă. I-am înghesuit printre cărbuni.  Abia puteau respira săracii, dar au ajuns cu bine”, spune bătrânul. Balmoş crede că în vremuri de restrişte, oamenii au trebuit să se ajute între ei, pentru a supravieţui. Indiferent dacă au fost cunoscuţi sau străini, Balmoş le-a întins mâna. „Mi-era milă de prizonieri. Ţin minte de parcă ar fi fost ieri traseele Budapesta –Oradea”, se destăinuie Teodor. „Odată ne-am întors cu 35 de vagoane de prizonieri ruşi. N-aveai voie să te apropii de ei. Dacă te vedea santinela, te împuşca. Îi ţineau însetaţi şi fără mâncare. Le dădeam pe furiş o bucată de pâine, apă, ce aveam şi eu de-ale gurii”, explică bătrânul. Sufletul mare l-a ghidat pe calea cea bună şi  în timpul regimului comunist. Ca să aducă un zâmbet pe buzele cunoscuţilor, a început să scrie anecdote.

Ziarist în vremea cenzurii
„La Căile Ferate, vedeam tot felul de accidente. Le-am scris”, spune bătrânul. Aşa a început colaborarea cu presa. „Trimiteam ştiri cu incidentele la care eram martor pe traseu. Şi mai scriam anecdote sau povestioare, despre respect, aşa cum l-am învăţat eu în satul în care am crescut”, explică Teodor.
Bărbatul a mai colaborat cu ziare din Bistriţa, din Oradea, iar în anul 1982 a ajuns corespondent pentru Bucureşti. „La Bucureşti mi-au făcut şi legitimaţie. Am scris pentru Lupta CFR până în 1988”, zice Balmoş. După pensionare, bărbatul s-a limitat la anecdote.
„Am colaborat cu un ziar local. Publicau, în funcţie de spaţiu, povestioare. Am multe anecdote, nu le ştiu numărul. Şi încă scriu”, mărturiseşte Balmoş. În ciuda celor 84 de ani, Teodor Balmoş îşi poartă ridurile cu mândrie, spatele drept şi sufletul deschis. Şi încă are puterea să râdă.

Întrebări şi răspunsuri

Aţi ajutat oameni şi în vremea comunismului?
Am ajutat cum am putut. Veneau tinerii să încarce araci de vie dintr-un tren în altul. Îşi puneau lemne între linii, să le fie mai uşor. N-au observat că vine trenul. M-am aruncat pe suporţi, să-i împing. Ei au scăpat, eu mi-am rupt coastele şi mi-am spart capul. Dacă spuneam ce s-a întâmplat m-ar fi decorat. Dar am tăcut.

Aţi fost nevoit să daţi declaraţii pe vremea comunismului?
Am dat două declaraţii în viaţa mea, la angajare. Am declarat că n-am epilepsie şi că n-o să fac politică.

Ce sfat le daţi tinerilor din ziua de azi?
Să nu uite de bunul simţ. Bunul simţ începe cu salutul. Şi continuă prin credinţa în Cel de Sus.

Ce-i place
Teodor Balmoş spune că toată viaţa a admirat cinstea şi dreptatea. Îi place să scrie şi să se facă util. Îi plac oamenii care dau dovadă de bună creştere şi care nu uită de unde au plecat. Îi place să se plimbe cu bicicleta.

Ce nu-i place
Lui Teodor Balmoş nu-i plac oamenii delăsători. Spune că nu îi plac leneşii, oamenii care nu vor să muncească. Nu-i plac minciuna şi cei care se complac în ignoranţă.