Teatru, cursuri de dans și șah pentru copii, opțiunile orădenilor pentru weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iubire confort doi se va juca la Oradea
Iubire confort doi se va juca la Oradea

Adevărul de Seară vă prezintă câteva recomandări pentru petrecere timpului liber în acest sfârșit de săptămână. Orădenii pot merge la teatru, la cursuri de hip-hop iar cei mai mici la concurs de șah în Orășelul Copiilor.

Cursuri de hip-hop


M&Q invită orădenii la cursuri de hip-hop. Lecțiile de dans se adresează atât începătorilor cât și profesioniștilor care vor să se perfecționeze. Organizatorii promit că după două luni de instruire participanții vor fi incluși în trupele cu sigla M&Q.  Cei care doresc să învețe tainele dansului și aromniei se pot prezenta vineri, la ora 19.00 la Leea Fitt Studio din Cantemir. Instructorii îi sfătuiesc pe orădeni să vină cu echipamentul de schimb pentru că vor învăța o coregrafie surpriză încă din prima zi. Andreea Costea


Concurs de șah pentru copii

Orășelul Copiilor lansează o invitație deosebită pentru micuții orădeni: Concurs de șah arbitrat de maestrul Dan Ovidiu Raț, sâmbătă. Partidele se vor juca în șapte runde, având ca model sistemul elveţian La concurs pot participa toţi cunoscătorii care au vârsta cuprinsă între 7 şi 12 ani. Înscrierea se va face pe loc, iar taxa de înscriere în valoare de 6 lei se va achita la arbitru. Tragerea la sorţi a jucătorilor se va face pe calculator, pentru a se evita orice neplăcere. Ritmul de joc este stabilit la 15 minute/jucător. Andreea Costea

O noapte furtunoasă

Trupa Iosif Vulcan invită publicul să petreacă duminică o seară hazlie în spiritul lui Caragiale.  Comedia "O noapte Furtunoasă evidențiază tipologii conturate cu măestrie încât spectatorul reușește să recunoască cu ușurință moravurile societății în care trăiește. Spectacolul dezbracă societatea  de poleială și prezintă adevărata față a parveniților. O pilulă de râs oferită de actorii Petre Panait, Daniel, Richard Balint/ Răzvan Vicoveanu, Pavel Sîrghi, Ioana Gajdo și Alina Leonte, în regia lui Chris Nedeea. Andreea Costea

Start la reduceri

Vineri se dă startul la reduceri pentru produsele de sezon. Perioada de soldare la produsele de toamnă - iarnă este între 15 ianuarie şi 15 aprilie, inclusiv. Orădencele pot profita din plin de un weekend la shopping.

In memoriam Eminescu

Vineri la ora 17.00, Biblioteca Județeana "Gheorghe Șincai" va găzdui expoziția documentară "Eminescu în pagini inedite. 160 de ani de la naștere". Expoziția va fi deschisă vizitatorilor timp de o săptămână.

Săptămâna culturii române și maghiare

Orădenii sunt invitați la o expoziție inedită sâmbătă, în intervalul orar 8.00-19.00. Galeria Euro Foto Art prezintă peste 1.400 de lucrări alb-negru realizate de artiști români și mahgiari stabiliți în Europa.

Iubire Confort 2

Spectacolul Iubire Confort 2 al Teatrului Național revine la Oradea vineri, 23 ianuarie. Organizatorii avertizează publicul să-și facă rezervări din timp pe site-ul www.bilete.ro, pentru că cererea este foarte mare.




Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite