Târgul Fermierilor AGROBIHOR 2010 va fi presărat cu muzică, dans și voie bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din programul pregătit de organizatori nu vor lipsi demonstrații spectaculoase ale Serviciului de Ambulanță Bihor, tehnici de luptă și apărare ale polițiștilor și jandarmilor orădeni, combinate cu momente de destindere în acorduri populare și piese de teatru pentru cei mici.

Târgul Fermierilor va debuta vineri, la ora 10.30. Pentru a atrage orădenii, organizatorii evenimentului au decis să combine utilul cu plăcutul și să aducă în prim-plan cele mai cunoscute formații și ansambluri folclorice din regiune. Iubitorii de adrenalină vor putea urmări în fiecare zi un exercițiu demonstrativ organizat de Ambulanță sau Jandarmerie. Pentru cei care sunt îndrăgostiți de tradiții, șapte ansambluri folclorice vor încinge atmosfera. Cei mici vor avea parte de spectaole de teatru oraginzate de Teatrul Arcadia, în limba română și maghiară. Și adolescenții vor fi ispitiți de eveniment, mai ales în ultima zi a târgului, când vor avea loc două recitaluri de muzică ușoară realizate de artiști locali și un show incendiar de urban dance, prezentat de Boombox Dance Studio.
De-alungul celor trei zile, evenimentele se vor succeda după cum urmează:

Vineri , trei septembrie

Programul artistic va demara cu un exercițiu demonstrativ al Serviciului de Ambulanță Bihor, care va începe la ora 14.00.

La ora 15.00 Ansamblurile folclorice Miorița și Toldi ale Casei de cultură din Salonta, vor interpreta cântece şi dansuri populare româneşti şi maghiare

La ora 16.00, Teatrul pentru copii şi tineret "Arcadia" din Oradea (Secţia maghiară) va susține spectacol de teatru pentru copii.

La ora 17.30, Ansamblul folcloric din Mădăras va interpreta cântece şi dansuri populare

La ora 18.00, Ansamblul artistic profesionist „Crișana" din Oradea vor continua momentele  de cântece şi dansuri populare

Sâmbătă, patru septembrie

La ora 12.00, Detaşamentul de Interventie Rapidă - Poliţia Bihor, va susține un exercițiu demonstrativ

La ora 15.00
, va urca pe scenă Ansamblul folcloric „Auşana"

La ora 16.00, Teatrul pentru copii şi tineret "Arcadia" din Oradea (Secţia română) va susține spectacol de teatru pentru copii

La ora 17.00, Ansamblul folcloric "Mlădiţe de tezaur" al Casei de cultura din Beiuş va interpreta cântece şi dansuri populare


Duminică, cinci septembrie

La ora 14.00, Ansamblurile folclorice din Tilecuş şi Şuncuiuş vor încânta cu muzică şi dansuri populare

La ora 16.45
, Jandarmeria Bihor va susține un exercițiu demostrativ

La ora 17.00
  pe scenă va urca Ansamblul artistic profesionist "Crişana" din Oradea

La ora 18.30
, artista Lăcrămioara Deac va susține un recital de muzică uşoară

La ora 19.00
, Stargroup va susține un recital de muzică ușoară

La ora 20.00
, Boombox Dance Studio va încheia festivalul cu urban dance

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite