Oradea: Nouă persoane au ajuns la spital, scoase dintr-un microbuz lovit de un TIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Nouă persoane au ajuns la spital, scoase dintr-un microbuz lovit de un TIR
Oradea: Nouă persoane au ajuns la spital, scoase dintr-un microbuz lovit de un TIR

Şoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, pe DN 19 E, între localităţile bihorene Cauaceu şi Sălard, izbind un microbuz în care erau nouă persoane. Două dintre ele vor petrece noaptea în spital.

CITEȘTE ȘI

Șoferul Tir-ului implicat în accidentul de la Cauaceu, cercetat în libertate

Cei opt pasageri şi şoferul microbuzului au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, la unitatea de primire a urgenţelor. “Cinci dintre ei au leziuni uşoare, iar patru prezintă răni medii”, a spus Hadrian Borcea, şeful SMURD Oradea, precizând că viaţa niciuneia dintre victimele accidentului nu ar putea fi în pericol.

Viteză mare

Potrivit informaţiilor primite de la Alina Dinu, purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, doar două dintre victime vor rămâne peste noapte, la spital. Şoferul autotrenului încărcat cu sfeclă conducea, potrivit primelor cercetări, cu o viteză de peste 75 km la oră, în condiţii de drum neprielnice. “Conducând pe un drum cu piatră cubică şi ud, şoferul, care se îndrepta spre Oradea, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens şi a tamponat microbuzul care mergea spre Marghita", a declarat Alina Dinu, pentru Adevărul de Seară de Oradea.

Aceasta a precizat că la locul accidentului s-au prezentat reprezentanții Autorităţii Rutiere Române, care verifică tahograful autotrenului, penrtu a vedea dacă şoferul a respectat timpii de mers şi de odihnă.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite