Oradea: Azi începe Campionatul Național de TIR cu Arcul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Azi începe Campionatul Național de TIR cu Arcul
Oradea: Azi începe Campionatul Național de TIR cu Arcul

Oradea găzduiește, pentru prima dată, un campionat național de tir. Competiția se desfășoară pe Stadionul Universității Oradea.

Peste o sută de participanți s-au înscris la campionatul ce se desfășoară în perioada 31 iulie-2 august. „La competiție s-au înscris juniori 1, adolescenți practic, și seniori de la 16 cluburi din țară. 25 dintre concurenți sunt orădeni care practică acest sport la trei cluburi”, spune Mircea Stroe, președintele Redpoint, organizatorul evenimentului. Sportivii se vor întrece la tir cu arcul tradițional, compound și  olimpic, iar punctele câștigate îi vor ajuta să facă baremele pentru lotul național și le va oferi posibilitatea să se califice la concursurile internaționale.Câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome și medalii, organizatorii asigurând cazarea și masa.

Mâine calificările

În această după-amiază au loc antrenamentele oficiale pentru toate categoriile, controlul materialelor de concurs și ședința tehnică. Mâine la ora 9.00 vor începe calificările. La ora 13.30 va avea loc o demonstrație de tir cu arcul pentru public, aceasta fiind și o modalitate de a atrage alți jucători spre acest sport. Duminică, la ora 9.00 vor începe rundele eliminatorii și semifinalele individual, iar de la ora 10.15 finalele individual. Competiția este arbitrată de arbitri internaționali Victor Stănescu și Aurel Robu. Tirul cu arcul câștigă tot mai mulți adepți în Oradea. În municpiu funcționează cluburile Redpoint, CS Gym și CS Alexandru Roman. Câteva sute de  bihoreni practică acest sport.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite