Oradea: Studenţii orădeni cer dreptul la wireless

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Studenţii orădeni cer dreptul la wireless
Oradea: Studenţii orădeni cer dreptul la wireless

Asociaţia studenţească AIESEC Oradea a aflat ce-şi doresc studenţii şi a transmis lista cu dorinţele lor, rectorului universităţii.

Principala dorinţă a studenţilor orădeni este aceea de a dispune de internet wireless, în campusul universitar. Cel puţin, aşa reiese din lista cu peste o sută de doleanţe exprimate de studenţi, pe cele cinci panouri de câte doi metri înălţime şi un metru lăţime, montate de asociaţia studenţească AIESEC Oradea, în campusul universitar.

Timp de o săptămână, studenţii au putut scrie pe aceste planşe ce-şi doresc. Doleanţele lor au fost centralizate şi transmise de către Radu Popa, preşedintele AIESEC Oradea, lui Cornel Antal, rectorul universităţii.

Colaborare cu maghiarii

Pe lângă internet wireless în campus, studenţii orădeni îşi doresc profesori corecţi şi serioşi, care să frecventeze cursurile, burse Erasmus, mai multe locuri în cămin şi alte zeci de lucruri care ţin mai puţin de conducerea universităţii şi mai mult de viaţa fiecărui student în parte. Demersul AIESEC Oradea s-a dovedit a fi util. Rectorul a declarat pentru „Adevărul de Seară“ de Oradea că, cel târziu în a doua jumătate a anului viitor, studenţii orădeni ar putea beneficia de internet wireless, în tot campusul universitar. Marius Onica, şeful serviciului internet şi comunicaţii,  din cadrul Universităţii din Oradea, ne-a vorbit despre proiectul care vizează, printre altele, dezvoltarea de sisteme wireless, în campus.

Acesta se numeşte „Integrarea reţelelor de nouă generaţie, de mare viteză între Universitatea din Debrecen şi Universitatea din Oradea”, bugetul care ar urma să fie alocat acestui proiect fiind de circa 480.000 de euro.


Convorbiri cu Debrecen, în regim „interior”
Proiectul vizează interconectarea reţelelor de telefonie între cele două instituţii de învăţământ, iar numerele să se apeleze în regim de interior, fără cost suplimentar. Sistemele wireless vor fi integrate în reţeaua EduRoam. Studenţii orădeni vor avea conturi de internet în universităţile partenere din Europa.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite