Studenții orădeni au participat la prima ediție a Salonului de francofonie de la Debrecen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alianţa Franceză din Debrecen, Ungaria, a organizat ieri prima ediţie a evenimentului intitulat „Salonul de francofonie".  La eveniment au participat și reprezentanși ai studenților orădeni.

La manifestare au fost invitate organizaţiile francofone din Europa şi Africa. Din partea ţării noastre a participat Asociaţia Studenţilor Francofoni (Asociation des Etudiantes Francophone ), filiala Oradea, în organizarea studenţilor Ştefan Şerban - preşedinte fondator al asociaţiei şi Adrian Dume, preşedintele Studenţilor din Senatul Universităţii din Oradea. 

Delegaţia orădeană a fost compusă din 15 studenţi şi un cadru didactic. La manifestare, reprezentanţii Universităţii din Oradea au prezentat tradiţiile folclorice româneşti reflectate în muzica şi portul tradiţional românesc. Studenţii orădeni au vorbit publicului despre personalitatea marcantă a celui care a fost Constantin Brâncuşi, promotor al tradiţiei româneşti pe meleagurile străine. Au fost distribuite materiale informative despre Oradea şi Universitatea din Oradea.

În cadrul evenimentului cultural studenţii Facultăţii de Muzică, Andrei Murgu (clarinet) şi Marius Dobrea (acordeon şi pian) au susţinut mai multe momente artistice care s-au bucurat de aprecierea publicului.  Festivitatea s-a încheiat cu o horă românească.  

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite